13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCati bani au pierdut cei mai bogati oameni ai lumii din cauza COVID-19

Cati bani au pierdut cei mai bogati oameni ai lumii din cauza COVID-19

Cei mai bogaţi 500 de oameni ai planetei au pierdut 444 de miliarde de dolari săptămâna aceasta. Panica a fost provocată de epidemia COVID-19. Doar din scăderea acţiunilor Amazon, Jeff Bezos, cel mai bogat om, a pierdut aproape 12 miliarde de dolari, scrie Mediafax.

Cat au pierdut cei mai bogaţi oameni ai planetei

Cei mai bogaţi oameni ai planetei au pierdut, în ultima săptămână, o sumă echivalentă cu de două ori PIB-ul României. Indicele bursier american Dow Jones Industrial Average s-a prăbuşit cu peste 12% în cea mai gravă scădere săptămânală de la criza financiară din 2008, scrie Bloomberg.

Scăderile severe au şters peste 6.000 de miliarde de dolari din pieţele bursiere. Potrivit indexului miliardarilor pus la punct de Bloomberg, şeful Amazon Jeff Bezos, fondatorul Microsoft Bill Gates şi şeful Louis Vuitton Bernard Arnault au pierdut împreună 30 de miliarde din avuţia lor netă ca urmare a scăderilor de pe pieţele financiare.

Jeff Bezos a pierdut aproape 12 miliarde de dolari

Unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii a pierdut o avere in ultimele saptamani. Doar din scăderea acţiunilor Amazon, Jeff Bezos a pierdut aproape 12 miliarde de dolari. Şeful Tesla Elon Musk a pierdut şi el 9 miliarde de dolari. In timp ce Mark Zuckerberg a rămas mai sărac cu 6,6 miliarde de dolari. Aproximativ 80% din miliardarii planetei sunt pe pierdere în acest an. Inclusiv cei ale căror afaceri au fost atrase în drama globală declanşată de noul virus. Micky Arison, şeful Carnival Corp., companie ce deţine vasul de croazieră Diamond Princess, a pierdut 1 miliard de dolari din avuţie doar în ultima săptămână

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS