24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPrimarul comunei Brădeşti, viitor prefect de Dolj?

Primarul comunei Brădeşti, viitor prefect de Dolj?

Primarul comunei Brădeşti, Ion Răcăreanu, ar putea fi noul prefect de Dolj. Numele său este vehiculat pe scena politică locală, Răcăreanu urmând să îi ia în curând locul lui Dan Narcis Purcărescu. Conform unor surse din administraţia centrală, actualul edil al comunei Brădeşti se află în atenţia autorităţilor pentru a prelua portofoliul de prefect.

Contactat telefonic, Ion Răcăreanu a confirmat că au ajuns şi la el zvonurile privind posibila sa propunere pentru funcţia de prefect de Dolj, dar preferă să aştepte informaţii oficiale. “Sigur că m-ar onora această numire şi mi-aş dori să pun în slujba cetăţenilor din toate localităţile din judeţ experienţa mea de până acum. Sunt convins că aş colabora foarte bine cu toţi cei implicaţi în procesul de decizie la nivelul judeţului”, a transmis Ion Răcăreanu.

Ion Răcăreanu are o experienţă de 30 de ani în administraţia locală. În prezent, ocupă fotoliul de primar din comuna Brădeşti, iar în actualul mandat s-a concentrat pe investiţii importante. Numai în ultimul an, primăria condusă de Răcăreanu a lucrat la foc continuu pe mai multe planuri, investind în infrastructură, dar şi în educaţie şi sănătate. Edilul afirma, la final de 2019, că investiţiile sunt obiectivul administraţiei, pentru că numai astfel comuna se poate dezvolta în ritmul accelerat pe care primarul şi l-a asumat.

În mandatele primarului Răcăreanu, Brădeştiul a cunoscut un progres important, multe din condiţiile actuale din comună fiind comparabile cu cele din mediul urban.

(15245- cd)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS