10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriExclusiv. Cum va evolua preţul combustibililor la pompă

Exclusiv. Cum va evolua preţul combustibililor la pompă

Tensiunile în Orientul Mijlociu pot avea influenţe asupra preţului combustibililor la pompă. Previziunile benzinarilor arată o oarecare stabilitate a preţurilor, în perioada următoare, cu uşoare creşteri cauzate de evoluţia cursului de schimb şi de evoluţia preţului petrolului pe pieţele externe. Peste 50% din preţul combustibililor reprezintă taxe.

Pentru perioada următoare, deţinătorii de autovehicule vor fi cu ochii pe preţul combustibililor la pompă. În condiţiile în care în Orientul Mijlociu au apărut o serie de tensiuni care au condus la creşterea preţului petrolului pe pieţele internaţionale, ar fi bine să ştim la ce să ne aşteptăm în perioada următoare în ceea ce priveşte preţurile la pompă.

Aflat în Craiova pentru inaugurarea unei benzinării, directorul general al Rompetrol Downstream (parte a grupului KMG International, din Kazahstan), Serghei Şevcenco, ne-a acordat un scurt interviu, în exclusivitate, pe acest subiect.

El a dat de înţeles că, atunci când preţurile ţiţeiului cresc pe pieţele internaţionale, creşte şi preţul benzinei şi motorinei la pompă. „Noi cumpărăm combustibil şi de la rafinăria noastră, iar rafinăria noastră cumpără ţiţei de la terţi, din Kazahstan, totul la preţul pieţei.

Când preţul pieţei creşte, se observă o creştere a preţului combustibilului şi la pompă. Scumpirea la pompă apare cu o mică întârziere, în funcţie de diferenţa de stocuri pe care o avem. Dacă avem stocurile de combustibil cumpărate cu un preţ mai ieftin şi piaţa a crescut, atunci vindem stocul la preţul vechi, pe o perioadă de câteva zile, până se epuizează stocul. Apoi trecem la noul preţ“, a spus Serghei Şevcenco, pentru GdS.

Şevcenco a menţionat că, teoretic, tensiunile pe pieţele externe scumpesc preţul ţiţeiului.

Ţiţeiul s-a scumpit pe pieţele externe

În ultima perioadă, au avut loc atacuri care au vizat mai multe rafinării din Arabia Saudită, cunoscut fiind faptul că Arabia Saudită este un important furnizor de ţiţei, pe plan internaţional.


Preţul petrolului pe pieţele internaţionale a urcat la începutul săptămânii pe pieţele internaţionale, aproape de maximul ultimelor luni, conform presei de specialitate. Creşterea bruscă a preţului petrolului pe pieţele internaţionale (pe burse) a fost asimilată cu atacurile armate din Arabia Saudită, unde au fost distruse rafinării. În ultimele zile, preţurile s-au mai temperat, pe plan internaţional.


Reprezentantul Rompetrol Downstream a comunicat, pentru GdS, că se prefigurează o stabilitate a preţurilor sau mici variaţii de preţ: „Recentele evenimente de pe plan internaţional au generat o creştere majoră cu circa 60 dolari/tonă a cotaţiilor internaţionale pentru produse petroliere. În acest moment, cotaţiile au început să scadă treptat, recuperând circa jumătate din creşterea iniţială. Această evoluţie s-a reflectat gradual şi în preţul carburanţilor din plan intern. În baza previziunilor şi a estimărilor interne, considerăm că în actualele condiţii economice (regim fiscal, taxe şi impozitare), nivelul preţurilor în perioada următoare va fi unul stabil, fără mari variaţii“.


Conform estimărilor companiei, materia primă necesară producerii de combustibili (ţiţeiul) se va stabiliza anul viitor în jurul valorii de 65 de dolari/baril, în uşoară creştere faţă de nivelul actual.

Cursul valutar leu-dolar influenţează preţurile combustibilului la pompă

Benzinarii susţin că alt factor care îşi pune amprenta asupra preţului combustibililor la pompă este cursul de schimb leu-dolar. Pe pieţele internaţionale de profil, preţul ţiţeiului este exprimat în dolari. Ce se întâmplă cu preţul combustibililor în astfel de situaţii?

Orice fluctuaţie a cursului de schimb în România, în sensul creşterii cotaţiei dolarului, comparativ cu moneda naţională, influenţează preţul final al combustibilului. „Influenţa cursului valutar leu/dolar este semnificativă, ţinând cont că necesarul de ţiţei al rafinăriei Petromidia este asigurat din import“, au spus reprezentanţii Rompetrol Downstream.


În ultima perioadă, conform cotaţiilor afişate de Banca Naţională a României (BNR), dolarul a crescut comparativ cu leul, de la 4,2921 lei pe 20 septembrie, a depăşit 4,3100 lei, în scurt timp. Potrivit BNR, cotaţia dolarului urcase pe 23 septembrie, când un dolar a fost cotat la 4,3248 lei. Cotaţia maximă a fost înregistrată joi, 26 septembrie, când cursul BNR a urcat brusc la 4,3418 lei pentru un dolar.

„Dolarul este foarte sus. Deja a trecut de 4,30. Asta înseamnă că, automat, în curând, preţul combustibililor o să crească proporţional, ca urmare a creşterii cursului valutar“, a precizat directorul general al Rompetrol Downstream, Serghei Şevcenco.

El a explicat că aceste fluctuaţii valutare influenţează preţul combustibililor la pompă pentru toţi jucătorii de pe piaţa de carburanţi din ţară.

Peste 50% din preţul combustibilului la pompă reprezintă taxe care ajung la stat

Directorul de operaţiuni de retail din cadrul Rompetrol Downstream, Anca Banciu, a menţionat, la Craiova, că o pondere de peste 50% din preţul final al petrolului reprezintă taxe şi impozite.

„Preţul carburantului în preţul total de la pompă este 35-36%. Restul reprezintă TVA, mai sunt şi accize care, în total, reprezintă mai mult de 50% din preţul de la pompă. Preţurile sunt stabilite de piaţă. Adică, piaţa te constrânge să ajungi la un anumit nivel de preţ. (…)

Directorii din cadrul Rompetrol Downstream, Serghei Şevcenco şi Anca Banciu, au precizat, la Craiova, ce procent din preţul carburanţilor ajunge la stat (Foto: Claudiu Tudor)

Între 17-18% din preţul de la pompă este ceea ce îi rămâne unui investitor, unui producător. Şi din marja aceasta trebuie acoperite, în primul rând, costurile de exploatare, iar apoi, abia din profitul care rămâne din costurile de exploatare, putem să investim“, a precizat Anca Banciu.


Pe lângă taxe, în preţul de la pompă intră şi costurile de distribuţie. Rompetrol Downstream a efectuat calcule comparative pentru a arăta ce procent din preţul de la pompă reprezintă taxe. Calculul s-a făcut şi pentru benzină, şi pentru motorină.

52% din preţul benzinei reprezintă taxe

În cazul benzinei, calculul companiei a fost făcut la preţul de 5,69 lei pe litru. Taxele reprezintă 2,95 lei, adică 52% din preţ. Respectiv TVA de 0,91 lei pe litru, iar acciza de 2,04 lei pe litru.

Cotaţia dolarului îşi pune amprenta asupra preţului final de la pompă cu 2,04 lei, ce reprezintă 36%. Aceasta este marja de preţ care îi revine investitorului, din care îşi scade costurile proprii de exploatare.

Diferenţa de preţ este de numai 0,7 lei pe litru (12%) şi costurile cu prelucrarea ţiţeiului şi cu transportul.

În 2015, ponderea taxelor în preţul benzinei era şi mai mare, respectiv de 63% din preţ.

48% din preţul motorinei ajunge la stat. 32% din preţ este doar acciza

În cazul motorinei, taxele plătite la stat deţin o pondere mai mică decât în cazul benzinei. Analiza componenţei costurilor în preţul final de la pompă s-a făcut la un preţ de 5,84 lei pe litru. Din acesta, 2,83 lei pe litru sunt taxe, adică 48%. TVA reprezintă 0,93 lei pe litru (16%), iar acciza este de 1,90 lei pe litru (32%).

Câştigul brut al benzinarului este de 2,21 lei, adică 38% din preţul de la pompă. Aici a fost inclusă şi variaţia de curs de schimb, costurile cu staţiile de carburanţi şi marja de profit.

Diferenţa este de 0,80 lei pe litru, adică 14%, acoperă prelucrarea ţiţeiului şi distribuţia carburanţilor. Acesta a fost un calcul particular, la un preţ anume al litrului de motorină. Astăzi, motorina depăşeşte 6 lei pe litru, deci cifrele sunt diferite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS