9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriElectroputere ar putea continua disponibilizările

Electroputere ar putea continua disponibilizările

Unitatea industrială a disponibilizat 217 persoane anul acesta. Activitatea economică a Electroputere nu mai este una importantă. Conducerea companiei nu ascunde faptul că vrea să vândă din activele societăţii.

În luna mai a acestui an, Electroputere Craiova planifica disponibilizarea a 294 de persoane. Compania invoca atunci situaţia economică deficitară. În cele din urmă, au plecat acasă mai puţine persoane decât fusese planificat iniţial. Dar situaţia nu s-a rezolvat. Nici după ce au fost disponibilizaet 217 persoane anul acesta, situaţia de la Electroputere Craiova nu este prea „roz”.

Conducerea companiei anunţă că nu sunt excluse noi disponibilizări de la unitatea de producţie, în funcţie de activitatea economică viitoare. „În perioada ianuarie-august 2019 au fost disponibilizate 217 persoane, iar in lunile următoare disponibilizările vor continua în funcţie de cerinţele comenzilor aflate în derulare”, au precizat pentru GdS, reprezentanţi din conducerea companiei. Aceştia au mai menţionat că „toate persoanele disponibilizate au primit plăţi compensatorii complete în conformitate cu contractul colectiv de muncă încheiat cu sindicatul (…)”.

Electroputere, o „imensă afacere imobiliară” ?

Persoanele disponibilizate au primit salarii compensatorii în funcţie de vechimea din fabrică. Cei care au avut până la cinci ani vechime au primit un salariu compensatoriu. Cei cu vechime mai mare vor primi mai multe salarii, în funcţie de numărul de ani lucraţi în uzină. Se putea ajunge până la maximum șapte sau opt salarii compensatorii. Numărul de salarii este prevăzut în contractul colectiv de muncă.


Înainte ca procesul de disponibilizare să fi demarat, surse din cadrul fabricii acuzau că unitatea refuza comenzi noi de producţie. La vremea respectivă, angajaţii se temeau că Electroputere ar renunţa la angajaţi pentru a se transforma într-o „imensă afacere imobiliară”. Ulterior, compania a confirmat că a cadastrat întreaga suprafaţă pe loturi şi că multe active sunt de vânzare, inclusiv hale de producţie şi pavilioane administrative.

Ruşii de la Transmashholding, interesaţi de comenzi pentru Electroputere?

Zilele trecute a apărut în mass-media informaţia că o companie rusească ar fi interesată să încheie contracte cu Electroputere Craiova. Ideea era de a produce la Craiova, pentru compania rusească, motoare pentru locomotive. „Rușii de la Transmashholding ar intenționa să producă și motoare pentru locomotive, vizând un parteneriat cu Electroputere Craiova, fabrică unde francezii de la Alstom, care dețin acțiuni la Transmashholding, au mai lucrat”, se arată într-un articol publicat recent de Europa Liberă.

Întrebaţi dacă s-a încheiat vreun parteneriat între Electroputere şi Transmashholding sau Alstom sau dacă se intenţionează încheierea unui astfel de contract, cei de la Electroputere nu au confirmat. „Până la acest moment nu s-a primit nici o solicitare în acest sens”, au precizat reprezentanţi din conducerea Electroputere.

Vânzările de active continuă la Electroputere

În ultimii ani, compania a încasat milioane de euro din vânzarea unor terenuri şi hale. Cele mai multe au fost achiziţionate de firma care administrează Electroputere Mall. Afacerile imobiliare ale Electroputere sunt mai profitabile pentru acţionarii societăţii decât activitatea de producţie, în sine.


Anul acesta, Electroputere a continuat să vândă din active. „În luna februarie 2019 fost vândută clădirea care a avut în trecut destinaţia de club sportiv, la un preţ de 173.520 euro. De asemenea, a fost donată o suprafaţă de 3.600 mp catre Mitropolia Oltenia, Parohia Eroii Neamului”, au declarat pentru GdS, reprezentanţii Electroputere.


În vara aceasta compania a confirmat informaţia că mai era scoasă la vânzare una dintre clădirile ce adăposteşte un pavilion administrativ al societăţii.

În anul 2007, Electroputere a fost privatizată, acţionar majoritar devenind grupul de firme din Arabia Saudită, Al Araab Contracting Company. Societatea a avut în trecut pierderi foarte mari. Acestea continuă şi în 2019.

Potrivit unui raport transmis de societate Bursei de Valori Bucureşti, după primul trimestru din anul 2019, pierderea brută a societăţii era de 17 milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS