Reprezentanţi ai Industriilor creative, care au participat, vineri, la sediul Ministerului Economiei, la consultările în vederea elaborării Strategiei de Reindustrializare a României, au cerut ca autorităţile să se implice în protejarea drepturilor de autor, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
La întâlnire au fost prezenţi reprezentanţi ai industriilor tipografice, publicistice, design, software, publicitate, arhitectură, arte şi antichităţi etc., clustere ale industriilor creative şi asociaţii patronale, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Culturii.
În privinţa accesului la fondurile europene, s-a pus problema bonităţii firmelor din industriile creative şi culturale de a se putea organiza în clustere, solicitându-se sprijin pentru urgentarea reglementărilor depuse la Ministerul Fondurilor Europene pentru ca industriile creative să beneficieze de o axă de finanţare distinctă în perioada exerciţiului bugetar european 2014-2020.
Reprezentanţii Industriei tipografice au adus în discuţie problema stringentă a absenţei forţei de muncă calificată. Aceştia au solicitat actualizarea COR (Clasificarea Ocupaţiilor din România), susţinând că există peste 260 de meserii din industria tipografică care nu sunt reglementate, iar aproximativ 60 de profesii au fost recent introduse. De asemenea, s-a cerut să fie actualizate standardele ocupaţionale în domeniu, prin Nomenclatorul calificărilor profesionale. A fost sugerată înfiinţarea unui master de print, în cadrul Facultăţii de chimie industrială.
Prezenţi la întâlnire, reprezentanţii industriei design-ului au sugerat iniţierea unor competiţii sau premii, în parteneriat cu statul, pentru promovarea produselor de calitate şi a brandurilor din acest sector. În context, s-a vorbit despre necesitatea introducerii unor condiţii sau cerinţe calitative şi cantitative pentru participarea la târguri şi expoziţii. O altă temă a fost găsirea de instrumente pentru a stimula o mai bună colaborare între designeri şi industrie.
Consultări în vederea elaborării Strategiei de Reindustrializare a României
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei