11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSeverinenii nu se înghesuie să cumpere locuinţe ANL

Severinenii nu se înghesuie să cumpere locuinţe ANL

Primăria Drobeta Turnu Severin a scos la vânzare 304 locuinţe de tip ANL, însă severinenii nu se înghesuie să le cumpere. Până în prezent, doar şase persoane au depuse dosare în acest sens, însă nici acestea nu au finalizat demersurile pentru a intra în posesia locuinţei. Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Naţionale a Locuinţelor, preţul unui metru pătrat pentru apartamentele de tip ANL este de 407 euro, iar valoarea scade în fiecare an, odată cu învechirea imobilelor. Până la sfârşitul lunii decembrie, alte 72 de locuinţe vor fi gata, însă administraţia locală din Severin se teme că apartamentele vor rămâne goale.
Pentru a depăşi această problemă, Agenţia Naţională a Lo­cu­inţelor a demarat o cam­pa­nie privind preţul avantajos pen­tru locuinţele de tip ANL, având ca scop informarea, prin intermediul mass-media, asupra avantajelor pe care le reprezintă cumpărarea acestor imobile.
„Este o perioadă delicată, iar vinderea a doar zece la sută dintre unităţile construite de agenţie ar fi o mare realizare, pentru că ne acoperă programul pentru un an întreg. Nu obligăm pe nimeni să cumpere locuinţele ANL, însă preţul pe care îl oferim noi este destul de convenabil în comparaţie cu preţurile pieţei libere. Preţul fixat este de 407 euro pe metrul pătrat, cu TVA inclus, iar pentru fiecare an de vechime a blocului se scade 2%, valoarea de amortisment“, a precizat Liviu Marchiş, director general adjunct al Agenţiei Naţionale a Locuinţelor.
Chiar dacă preţul este destul de avantajos, severinenii spun că situaţia financiară nu le permite să se gândească decât la cheltuielile pentru mâncare şi întreţinere, o casă nouă rămânând doar un vis frumos.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU