14.5 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024

Pericolul din pom

http:http://www.youtube.com/watch?v=MgxsWXYmXuU
Sute de copaci în stare avansată de putrezire, dar nu numai pun în pericol bunuri şi oameni în Craiova, sunt de părere specialiştii Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL). Aceştia susţin că numărul de cereri pentru „coafarea“ sau tăierea copacilor a depăşit orice aşteptări în 2010.
„Practic, nu putem face faţă solicitărilor venite în special de la asociaţii. În multe cazuri, intervenţia este imposibilă, fiindcă nu avem utilajele necesare. Iar oamenii au de cele mai multe ori dreptate, fiindcă e vorba de pomi, în general, plopi putreziţi“, a spus şeful direcţiei de profil a RAADPFL, Mihai Ion. Unitatea desfăşoară în această perioadă o adevărată campanie, atât ca răspuns la cererile craiovenilor, dar şi conform unui grafic intern care vizează pomii din grădinile şi parcurile publice.
„Trebuie să acordăm mare atenţie şi parcurilor, fiindcă şi aici sunt arbori uscaţi la mijloc, care pot ceda“, a mai arătat Mihai Ion. Iar campania, dincolo de riscurile iminente, de prăbuşire a crengilor sau trunchiurilor pe traiectorii nedorite, este presărată şi cu alt soi de evenimente. Ieri, la solicitarea Asociaţiei de proprietari IJK din Craiova, echipa RAADPFL a curăţat doi plopi care, spun reprezentanţii asociaţiei, ar fi putut face praf bunuri şi ar fi periclitat chiar vieţi omeneşti în cazul unei furtuni. Locatarii au îmbrăţişat ideea, cu câteva excepţii, „supăraţi“ că o creangă tăiată a scuturat corcoduşul din care oamenii aşteptau să mănânce.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS