Înfiinţarea gigantului energetic de stat Electra SA este blocată de procese care contestă fuziunile dintre entităţile componente.
Înfiinţarea companiei energetice de stat Electra SA ar putea fi amânată cu cel puţin câteva luni, din cauza proceselor din instanţă, care au blocat fuziunile societăţilor care vor intra în componenţa ei, spun surse bine informate. În prezent, pe rolul instanţelor de judecată sunt mai multe procese. Spre exemplu, la Tribunalul Dolj sunt depuse acţiuni din partea Fondului Proprietatea (FP) şi a unei persoane fizice. Situaţia se repetă la Tribunalul Gorj, unde în scenă intră şi sindicatele miniere, conduse de Constantin Creţan. „FP are procese mai vechi pe rol, atât cu CE Craiova, cât şi cu Nuclearelectrica. De aici rezultă constestaţiile la fuziuni. FP contestă majorările de capital de la CE Craiova, care au intervenit ca urmare a introducerii în capitalul social a unor suprafeţe pe care CE a dobândit titluri de proprietate. Fondul vrea acţiuni gratuite, pentru a-şi păstra cota de deţinere. În cazul Nuclearelectrica, se contestă acţiunile primite iniţial“, spun sursele citate. Situaţia se complică pentru că entităţile au de făcut investiţii de mediu şi au demarat procedurile pentru investiţii în producţie. „Trebuie făcute investiţii de mediu de sute de milioane de euro, care au termene scadente precise. Pe de altă parte, atât CE Rovinari, cât şi CE Craiova, două dintre componentele viitoarei Electra, au demarat investiţii importante pentru construirea unor noi grupuri energetice“, mai afirmă sursele. Cele două grupuri energetice de la Craiova şi Rovinari ar urma să aibă o putere instalată de 1.000 MW. Grupul energetic de 500 MW de la Sucursala Işalniţa a CE Craiova, care va fi construit cel mai probabil în colaborare cu americanii de la AES Corporation, va costa peste 600 de milioane de euro. Un grup similar, care va fi construit la Rovinari, are costuri estimate între 500 de milioane şi un miliard de euro, în funcţie de tehnologia folosită.
Sindicaliştii au şi ei obiecţii
Interesantă este poziţia FP, care, din datele actuale, este majoritar de stat. Conform ultimelor informaţii, FP are 3.725 de acţionari persoane private, ceea ce reprezintă 43,9% din capitalul social. Pachetul majoritar de 56% din acţiunile FP este deţinut de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Cel puţin din acest punct de vedere se speră ca situaţia să fie rezolvată în scurt timp. Sindicatele au şi ele revendicările lor. „În primul rând, diferă salarizarea între cele trei entităţi. După fuziune, ele nu vor mai avea personalitate juridică aici. Banii vor merge la băieţii deştepţi de la Bucureşti“, a spus Constantin Creţan, liderul Federaţiei Muncii, cea care contestă fuziunile.
Electra şi Hidroenergetica ar fi trebuit să devină funcţionale la 1 iunie 2010. Din cauza numeroaselor opoziţii formulate, care trebuie analizate de instanţe, procesul este blocat. Din Electra ar urma să facă parte cele trei complexuri energetice din Oltenia – Turceni, Rovinari şi Craiova, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), o parte din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Fondul Proprietatea deţine 19,9% din Hidroelectrica, 9,73% din Nuclearelectrica SA, 24,79% din CE Turceni SA, 24,36% din CE Craiova şi 23,60% din CE Rovinari.