15 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAlenia, neacreditată la Avioane Craiova

Alenia, neacreditată la Avioane Craiova

Delegaţia investitorilor italieni de la Alenia Aeronautica şi-a anulat vizita pe care trebuia să o efectueze ieri la Avioane Craiova SA din cauză că nu a primit acreditările necesare din partea Ministerului Economiei (ME), spun reprezentanţii fabricii oltene. „Nu au primit acreditări. Deocamdată, suntem într-o situaţie foarte dificilă, nu avem bani să plătim salariile angajaţilor pe luna februarie şi nici curentul", a spus Valentin Bernovschi, directorul societăţii. Liderul sindical Victor Peţa susţine că italienii vor să respecte toate procedurile. În primul rând, este nevoie de o ordonanţă de guvern care să permită Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) să continue privatizarea demarată în cursul anului 2008. Actul normativ se lasă aşteptat de câteva săptămâni, iar ieri cei de la Avioane SA aşteptau publicarea sa în Monitorul Oficial. „Am vorbit cu mai mulţi oficiali, Dan Nica şi Mircea Geoană, care mi-au promis că azi (ieri – n.r.) ordonanţa va fi publicată în Monitorul Oficial", a afirmat Peţa. Până la închiderea ediţiei de ieri, actul cu pricina nu apăruse în Monitor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII