In prezent, Doljul „se mândreste“ cu o suprafata de aproximativ 4,4 milioane metri patrati, adica 444 de hectare de teren potential contaminat. Altfel spus, aproape 6% din suprafata totala a judetului este poluata.
Potrivit unui proiect de directiva elaborat recent de Comisia Europeana, terenurile care vor fi vândute in urmatorii ani si pe care se desfasoara activitati poluatoare sau potential poluatoare va trebui insotite de un raport referitor la starea solului, indiferent daca este vorba despre terenuri intra sau extravilane. Potrivit aceluiasi proiect, statele membre UE urmeaza sa puna in practica o strategie nationala de remediere a acestora, in termen de sapte ani de la data transpunerii. Principalele prevederi ale directivei se refera la prevenirea poluarii solului, identificarea siturilor poluate sau a activitatilor potential poluatoare si remedierea siturilor contaminate. In acest context si in perspectiva integrarii in UE, România isi pregateste pozitia fata de proiectul de directiva, prin realizarea de consultari interinstitutionale. In plus, guvernul a realizat deja un proiect de hotarâre privind modalitatile de investigare si evaluare a poluarii solului si subsolului.
12 potentiale situri contaminate
Potrivit proiectului guvernului, identificarea preliminara a siturilor contaminate (zona definita geografic, exact delimitata in suprafata si adâncime, poluata cu substante biologice, chimice sau radioactive) va fi realizata de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului. „Pâna in acest moment au fost identificate 12 potentiale situri contaminate din Dolj. Acestea sunt insa inca in proces de evaluare. Agentia Locala pentru Protectia Mediului Dolj a furnizat deja Agentiei Regionale situatia din judet“, a declarat Monica Mateescu, directorul Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului (ARPM) Dolj. Potrivit acesteia, informatiile au fost transmise la Bucuresti, unde vor fi centralizate datele din toata tara. In baza acestor date, in perioada urmatoare va fi publicata o lista cu siturile contaminate din România.
Cinci zone in curs de remediere
Potrivit informatiilor primite de la ARPM Dolj, suprafata totala a celor 12 potentiale situri contaminate din judet se ridica la aproximativ 4,4 milioane metri patrati. In majoritatea cazurilor, natura poluantilor consta in metale grele, in zgura si cenusa. Alte surse de poluare constau in slamuri fosfoamoniacale sau petroliere, hidrocarburi, fluid de foraj dulce si detritus. „In Dolj nu exista nici un sit contaminat radioactiv“, a spus Monica Mateescu.
Potrivit acesteia, remedierea respectivelor suprafete se va realiza prin readucerea acestora la starea initiala. In acest sens, va fi stabilita o strategie nationala de refacere ecologica. Totusi, pâna la stabilirea unei strategii nationale, administratorii, respectiv proprietarii potentialelor situri contaminate din judet, nu stau insa degeaba. „Din cele 12 potentiale situri contaminate din judet, cinci sunt in curs de remediere“, a adaugat Mateescu. Dintre cele cinci, situl de la Mofleni (la 2 km de râul Jiu) este in curs de remediere prin lucrari de acoperire cu un strat de pamânt argilos si lucrari de colectare a apelor pluviale, destinatia ulterioara a sitului remediat urmând sa fie teren agricol. Pentru celelalte patru situri (Platforma Industriala Isalnita, Combinatul Doljchim; Craterul sondei 4023 Vârteju situat intre Moflesti si Talpasu; Depozit reziduuri petroliere, com. Vârteju, sat Putnei; comuna Podari, str. Fabricii, nr. 1) se cauta inca solutii pentru remedierea situatiei.
In ceea ce priveste metodele de reconstructie ecologica aplicate le nivelul judetului, potrivit informatiilor primite de la ARPM Dolj, asupra perimetrului din comuna Podari, str. Fabricii, nr. 1 se realizeaza lucrari de reconstructie ecologica pe o suprafata de peste 3.300 mp. Destinatia terenului va fi depozitare de combustibil.
Inventarul potentialelor situri contaminate
Mofleni – depozitare deseuri municipale
DJ 605A Filiasi-Melinesti – depozitare deseuri municipale
Zona S-E a orasului Calafat – depozitare deseuri municipale
Orasul Bailesti – depozitare deseuri municipale
Depozitele: Transilvania, Dealul Viilor, CAP Unirea, Cartier Florica – depozitare deseuri municipale
Platforma Industriala Isalnita – industrie chimica
Calafat, str. Termocentralei, nr. 1 – industrie energetica
Comuna Podari, str. Fabricii, nr. 1 – industrie alimentara
Craterul sondei 4023 Vârteju situat intre Moflesti si Talpasu – industrie petroliera
Valea Manastirii – zgura si cenusa
Platforma Industriala Isalnita I – industrie energetica
Depozit reziduuri petroliere, com. Vârteju, sat Putnei