Verde de la Comisia Europeană, roșu de la guvern: Spitalul Regional Craiova bate pasul pe loc

Autori


Promisiunea spitalelor regionale din programul de guvernare al PSD a rămas doar o vorbă scrisă pe hârtie. În aproape doi ani și jumătate nu s-a avansat nicio etapă în realizarea lor, deși 150 de milioane de euro sunt pe masa Comisiei și așteaptă doar să fie
cheltuiți.

Proiectele privind spitalele regionale din Craiova, Iași și Cluj nu reușesc să fie finanțate din fonduri europene pentru că Ministerul Sănătății nu-și face treaba, iar Guvernul României refuză să schimbe procedurile de accesare a banilor. În aceste condiții, liberalii de la Cluj au decis să acceseze direct finanțarea pentru construcția spitalului regional. Și europarlamentarul liberal Marian Jean Marinescu s-a adresat în scris Comisiei Europene și Ministerului Sănătății și a livrat soluțiile pentru accesarea directă a fondurilor pentru Spitalul Regional Craiova. Realitatea din teren este, însă, cel mai sugestiv răspuns.

În anul 2015, Guvernul Ponta a inclus trei dintre cele opt spitale regionale promise în finanțarea cu fonduri europene nerambursabile, iar beneficiarul agreat de Comisia Europeană era Ministerul Sănătății din România. Au trecut patru ani de atunci, iar ministerul condus de PSD bate pasul pe loc.
Ministrul Pintea se ascunde în spatele procedurilor și ridică din umeri având grijă să dea tot timpul vina pe altcineva. Ba chiar a declarat că o amânare până în anul 2024 ar fi benefică pentru că România ar obține unele avantaje în anii următori. Însă, până când ministrul Pintea se decide, cele 150 de milioane de euro rămân la Bruxelles și politicienii liberali nu pot accepta asta. La Cluj, administrația liberală a județului a început lupta cu guvernul de la București pentru a avea dreptul să acceseze direct banii. La Craiova, cele trei milioane de români care ar beneficia de un spital regional sunt duși cu vorba de zece ani, în ciuda demersurilor insistente ale europarlamentarului doljean Marian Jean Marinescu. La Iași, spitalul regional a picat la mijloc între ambițiile politice ale celor doi lideri locali PSD, care însă sunt parte a găștii diferite din partid, în ciuda eforturilor repetate ale liderilor PNL Iași.

Clujul este pregătit să înceapă lucrările

Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, s-a adresat direct Comisiei Europene: „Vă rugăm să agreați și să propuneți modificarea Programului Operațional în sensul înlocuirii ministerului, ca aplicant eligibil, cu unitățile administrativ-teritoriale pe raza cărora s-a decis amplasarea spitalelor regionale. Inițiativa va permite Consiliului Județean Cluj să demareze realizarea proiectului Spitalului Regional care este prioritar pentru noi“. Cu alte cuvinte, Consiliul Județean Cluj cere Comisiei Europene să scoată Ministerul Sănătății din circuitul finanțării Spitalului Regional Cluj.
Răspunsul Comisiei Europene a fost simplu: „Programul Operațional poate fi modificat la cererea autorităților naționale. Nu este de competența Comisiei să decidă asupra beneficiarilor individuali. Acest aspect intră în responsabilitatea Guvernului României“. Ca atare, guvernul trebuie să notifice Comisia Europeană că este de acord să lase regiunile să acceseze direct fondurile pentru spitalele regionale. Până acum, acordul guvernului nu a venit.
La Cluj, însă, administrația liberală nu renunță și a pregătit deja terenul pentru construcția spitalului. „Noi nu putem să stăm cu mâinile în sân. Am gestionat până acum proiecte cu fonduri europene de 200 de milioane de euro. Avem terenul pregătit pentru spitalul regional. Am făcut deja toate demolările necesare pe terenul pe care Consiliul Județean Cluj l-a predat pentru acest proiect. Doar nu era să stăm la infinit la mâna guvernului“, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Craiova e dusă cu vorba de ani și ani

La Craiova se vorbește de mai bine de zece ani despre Spitalul Regional care ar urma să îi deservească pe cei 3 milioane de locuitori din sud-vestul României. Pentru autoritățile locale și județene de la PSD, Spitalul Regional Craiova este însă doar subiect de campanie electorală.
Candidatul PNL la alegerile europarlamentare, Marian Jean Marinescu, a făcut nenumărate demersuri la Comisia Europeană și la Ministerul Sănătății pentru a mișca proiectul Spitalului Regional Craiova. „Lucrurile sunt foarte ușor de rezolvat, dar nu există dorință la nivelul puterii PSD“, spune Marinescu.

El le-a scris deja Sorinei Pintea și Rovanei Plumb și le-a cerut să facă trei lucruri extrem de simple care stau exclusiv în puterea lor: să modifice programul operațional sectorial astfel încât beneficiar să fie consiliul județean și nu Ministerul Sănătății, să mărească suma finanțată de Comisia Europeană de la 50 la sută la 85 la sută din costurile spitalului și să redistribuie spre această linie de finanțare banii de pe alte axe neutilizați.
El declară că este foarte clar pentru toată lumea că anul acesta nu se va pune nicio cărămidă la baza Spitalului Regional din Craiova. „Mie chiar îmi pasă de spitalul ăsta și mă doare că se bate pasul pe loc. Haideți să vedem seria minciunilor aplicate în subiectul spitalului ăsta de care toată regiunea are nevoie. În decembrie, Ministerul Sănătății a mințit că studiul de fezabilitate este gata. Comisia Europeană a spus că nu. Președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, ne tot spune că se face. Cum să se facă dacă în bugetul județului și al guvernului nu sunt alocate cofinanțările naționale pentru proiectul spitalului? Este o altă minciună. PSD ne amăgește pe toți de ani și ani. De ce Doljul nu se ridică și nu își unește vocea cu Clujul să ia banii direct de la Comisia Europeană? Pentru că nu vor să ridice vocea la propriul guvern, le e frică de faptul că rețeaua de relații se va distruge, iar în timpul ăsta, Oltenia nu are un spital de pediatrie și are doar o sută de paturi pentru întreaga regiune la oncologie. Este crimă ce se întâmplă aici“, spune Marinescu.

Spitalul Regional Iași – victima grupărilor din PSD

La Iași, proiectul viitorului spital regional a căzut victima războiului politic dintre președintele Consiliului Județean Iași, pesedistul Maricel Popa, și primarul Mihai Chirică. Deputatul PNL de Iași, Marius Bodea, spune tranșant: „Unde există un pesedist la putere, nu există implicare în niciun proiect, în nimic. La Iași, avem doi pesediști care fac parte din două grupări rivale din PSD. Se acuză permanent unul pe altul, își plătesc polițe și își urmează interese proprii. Proiectul spitalului regional a fost îngropat în acest conflict – a fost schimbat amplasamentul spitalului în funcție de interese imobiliare oculte, iar asta s-ar putea să ne coste proiectul“.

Deputatul Bodea spune că PNL a făcut în mod repetat apeluri publice ca acest proiect să se miște. „Cei doi trebuie să lase la o parte conflictele politice și să urmărească interesele cetățenilor. Ei uită că Spitalul Regional Iași urmează să deservească 3,5 milioane de români. Dacă vocile de la Iași s-ar fi unit cu cele de la Cluj și Craiova, în acest moment eram mult mai avansați în acest proiect“, a adăugat deputatul Bodea.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 20 mai 2019

Actualitate

» Procesiune cu peste 100 de preoți la Târgu Jiu
» Procesul lui Dragnea: Pronunțarea sentinței, pe 27 mai / Instanța a respins cererea de amânare formulată de avocații șefului PSD
» O poloneză a născut sextupleți / Președintele Andrzej Duda: Este primul caz în Polonia
» Peste 350.000 de lei au fost furați din bancomatul aruncat în aer luni dimineață
» Oltul, posibil județ-pilot pentru racordarea tuturor localităților la magistralele de gaz
» Turnul Eiffel, evacuat din cauza unei persoane care escaladează faimosa construcție din oțel
» Poliția Dâmbovița recunoaște că a fost impusă o parolă, în timpul mitingului PSD de la Târgoviște, dar nu la intrarea în oraș: Riveranilor li s-a permis accesul
» Vâlcea: 3 autoturisme implicate într-un eveniment rutier
» (VIDEO) Dăncilă, întâmpinată cu huiduieli și la Râșnov / Mitropolitul Ardealului a sfințit începerea lucrărilor la un tronson de autostradă: “Degrabă și fără împiedicare să ajungă la săvârșire”
» O doctoriță se plânge că nu a fost lăsată să ajungă acasă cu mașina din cauza mitingului PSD de la Târgoviște: După o gardă de 24 de ore, mi-am făcut înviorarea mergând pe jos 2 kilometri
» Cod portocaliu în Vâlcea
» Noul Cod Penal Vătămarea corporală din culpă Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii Art. 196
» Cazul ASF vs. fosta șefă a NN Pensii, în scandalul posibilei naționalizări a Pilonului II de pensii: Primul termen la Înalta Curte va fi abia în noiembrie 2020
» O nouă promisiune electorală a PSD: Și elevii ar putea beneficia de transport gratuit cu trenul
» Studiu al Comisiei Europene: 8 din 10 foști studenți Erasmus+ s-au angajat în primele 3 luni de la absolvire
» Procesul lui Dragnea: Instanța a respins cererea de amânare formulată de avocații șefului PSD / Au loc pledoariile finale / Judecătorii anunță că vor amâna pronunțarea
» Încep manifestările dedicate Anului Centenar „Dincă Schileru
» Vâlcea: Adolescentă dată dispărută
» Mehedinţi: Peste 6000 de țigarete ridicate de polițiști în urma unei acțiuni
» CCR a amânat sesizarea conflictului dintre Parlament şi ÎCCJ pe completurile specializate
» Parchetul militar s-a autosesizat în cazul intervenţiei jandarmilor de la Topoloveni
» Bonurile câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale sunt cele din 24 aprilie, cu o valoare de 914 lei
» Un nou Cod Galben de vijelii în aproape toată țara
» Ediția a VIII-a a proiectului “Studenții noștri pot mai mult” va avea loc în centrul Craiovei
» CCR ar putea da verdictul care îl salvează pe Dragnea
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară
» Volodymyr Zelensky depune jurământul ca președinte al Ucrainei

Publireportaj

» Totul pentru mai puțin, de la Telekom!

Dolj

» Luna mai – luna promovării economiei sociale
» Dolj: Peste 100 de sancţiuni au fost aplicate în urma acţiunii TRUCK & BUS
» (GALERIE FOTO) Craiova: Accident cu trei răniţi pe Maria Tănase
» Dolj: Dispărută de la domiciliu
» Cod Galben de inundaţii pe râurile Gilort şi Jiu

Mehedinţi

» Mehedinţi: 31 de persoane dispărute și urmărite, depistate în primele 4 luni ale anului
» Razie pe şoselele din Mehedinţi
» La volan cu permisul anulat. Mehedinţeanul a refuzat testarea alcoolscopică și recoltarea de probe
» Mehedinţi: Bărbat cercetat de polițiști pentru furt calificat
» Amplasarea aparatelor radar în Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Restricție temporară de circulație pe DN 67

Sport

» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (17-20 mai)
» Baschet (m) / ŢSKA Moscova a câştigat Euroliga
» MotoGP / Marc Marquez şi John McPhee, învingători în Hexagon
» Tenis / Pliskova şi Nadal, învingători la Roma
» Tenis / Ana Bogdan a ratat trofeul de la Saint-Gaudens

Magazin

» Facebook anunță schimbări de algoritm
» Un fost ofiţer naval a bătut recordul pentru cea mai adâncă scufundare în Groapa Marianelor unde a descoperit resturi de plastic
» Un miliardar le-a promis absolvenţilor unui colegiu că le va plăti toate datoriile
» REŢETA ZILEI: Cea mai simplă reţetă de lasagna
» Scarlett Johansson şi Colin Jost s-au logodit
» (FOTO; VIDEO) Arnold Schwarzenegger a fost agresat în Africa de Sud

Top