14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaVernisajul expoziției Beatrice von Babel la Muzeul de Artă Craiova

Vernisajul expoziției Beatrice von Babel la Muzeul de Artă Craiova

La Muzeul de Artă Craiova, Palatul Jean Mihail, va avea loc pe 9 martie, de la ora 17.00, vernisajul expozitiei Beatrice von Babel.

Știlștand este transcrierea fonetică a cuvântului german Stillstand, care semnalizează o întrerupere a activității evidente: un motor, un mecanism nu mai funcționează sau nu se mai vede că ar funcționa. Normalitatea a fost întreruptă, oprită, suspendată, amânată; de acum persistă doar starea de inerție, abținere, blocaj, oprire, inhibiție, împiedicare, cedare, expectativă, stagnare. 
Sub febrilitate stă o aparentă pasivitate, o imposibilă înaintare: starea de paralizie a suspendat sensul. Voința rulează în gol, atenția se scurge, se fărâmițează. Sub iluzia ordinii ulterioare, realitatea cade acum într-un hău. Umbra extinde tăcerea, vina, incapacitatea de a gândi, inutilitatea de a exprima. Hărți cu semnele de viață șterse demarchează ruine și victime.
Este ca un mers pe loc, o stare de repaus care surprinde caracterul sublim al Beatricei von Babel.
 
Expoziția de la Muzeul de Artă Craiova este o experiență fără precedent în practica curatorială locală. Este o expoziție fără autor și fără curator individual: o fuziune labirintică și dinamică de tehnici și concepte artistice diverse, de la pictură și sculptură la fotografie, instalații sonore, street art și environments, puse laolaltă într-un corp vizual funcțional. Identitatea acestui organism s-a definit pe parcursul anului 2022, prin expoziții la Veneția și București, derulate sub egida personajului colectiv Beatrice von Babel.

În perioada 7 – 9 martie 2023, artiștii BvB prezenți la Craiova conlucrează cu elevi ai Liceului de Arte „Marin Sorescu”, integrându-i în expunere, și totodată oferă workshop-uri elevilor Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS