10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaCraiova: O noapte în Biblioteca „Alexandru și Aristia Aman”

Craiova: O noapte în Biblioteca „Alexandru și Aristia Aman”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” își deschide, mâine seară, larg porțile pentru public în cadrul evenimentului „O noapte în bibliotecă”. Ca de fiecare dată, în cea mai „lungă zi a anului”, biblioteca se lansează într-o amplă încercare de promovare a lecturii și a misiunii pe care și-o asumă pentru comunitate. Întrucât perioada în care se organizează evenimentul este una cu totul specială, toate activitățile planificate se vor desfășura în spații deschise – curtea bibliotecii, cu respectarea tuturor măsurilor impuse de autorități.

Programul de vineri, 25 septembrie, va debuta la ora 17.00 și se va prelungi până aproape de miezul nopții. Între acțiunile la care sunt invitați să participe craiovenii de toate vârstele se regăsesc lecturile publice, prezentările și lansările de carte și revistă, precum și sesiunile de informare și conștientizare cu privire la teme de actualitate. Între acestea, figurează combaterea informațiilor false răspândite în timpul pandemiei, soarta poeziei în pandemie, precum și efectele acesteia din urmă asupra relației dintre părinți și copii.

Acțiunile sunt coordonate de sociologul Constantin Crăițoiu, de un colectiv de poeți și literați din Craiova, respectiv de către psihologul Mihail Jianu. De asemenea, în seria sesiunilor de informare se înscrie și campania „Fii liber!”, un proiect desfășurat de specialiștii de la Agenția Națională Antidrog. Toți copiii care vor participa la activitățile desfășurate vor lua parte în mod automat la o tombolă cu premii.

Evenimentul central al serii, întâlnirea dintre utilizatorii bibliotecii și cunoscutul vlogger Dorian Popa, este programat la ora 19:00. Intitulată „Scoatem cărțile din carantină cu Dorian Popa”, acțiunea se dorește a fi un stimulent pentru lectură în vremuri de pandemie. Prin intervenții și programe interactive, Dorian Popa le va reliefa tuturor celor prezenți importanța cărților și bătaia lungă a lecturilor regulate.

Noaptea petrecută în bibliotecă se încheie cu difuzarea filmului „În căutarea fericirii” (The Pursuit of Happyness), o autentică mostră despre curaj, ambiție și fericire, care urmează studiului și încrederii în rezultatul final.

Programul activităților

Programul complet al activităților este:

  • Ora 17:00 – „Ora de poveste”, Invitat: prof. Mariana Pădureanu
  • Ora 18:00  – Prezentarea Revistei „Mozaicul”, nr. 9 /2020, Prezintă: Mircea Pospai
  • Ora 18:30 – „Fii liber!” – campanie inițiată de Agenția Națională Antidrog, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dolj, Prezintă: comisar de poliție Florin Nicolăiță,
  • Ora 19:00 – „Scoatem cărțile din pandemie cu Dorian Popa”
  • Ora 20:00 – „Poezie vs. Pandemie”, Moderatori: Gabriel Nedelea și Silviu Gongonea.
  • Ora 20:30 – „Rezistăm infodemiei!”, Invitat: lector univ.dr. Constantin Crăițoiu, sociolog
  • Ora 21:00 – „Efectele pandemiei asupra relației părinte-copil”, Invitat: Mihail Jianu, psiholog
  • Ora 21.:0 – Cinema în aer liber. „În căutarea fericirii”, 2006. Regia: Gabriele Muccino

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS