9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieControversatul proiect privind containerele de suprafaţă a trecut de votul CL Craiova

Controversatul proiect privind containerele de suprafaţă a trecut de votul CL Craiova

Controversatul proiect privind achiziţionarea containerelor de suprafaţă a trecut, astăzi, de votul Consiliului Local (CL) Craiova.

Potrivit acestuia, noul operator care se ocupă de salubrizarea municipiului, firma Iridex, va cumpăra 1.120 de recipiente de colectare (408 bucăți pentru sticlă și 712 bucăți pentru hârtie/carton și plastic/metal) compatibile cu infrastructura achiziționată în cadrul Masterplanului de deşeuri al Doljului, iar Primăria Craiova va plăti pentru ele. Plata se va face în rate lunare, până la concurența sumei de 12.989.147,36 lei fără TVA, începând cu data demarării exploatării, după cum se menţionează în proiectul de hotărâre aprobat de consilierii locali.

După lungi discuţii, acesta a trecut cu 14 voturi pentru (consilierii PSD şi PER) şi 13 voturi împotrivă (consilierii PNL şi USR-PLUS). „Suma fixă de 135.303,62 lei/lună fără TVA, aferentă investiţiei suplimentare solicitate, va fi achitată de către Municipiul Craiova, independent de uzura şi distrugerea recipientelor amplasate pe domeniul public, iar ADI ECODOLJ se obligă ca în termen de 3 zile lucrătoare să vireze suma către delegat, sub sancțiunea plății unei penalități în cuantum de 0,02% pe zi de întârziere”, se mai precizează în hotărârea CL Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS