17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieTramvaiele noi destinate Craiovei, telenovelă fără sfârşit

Tramvaiele noi destinate Craiovei, telenovelă fără sfârşit

Tramvaiele noi destinate Craiovei devin o telenovelă fără sfârşit. La mai bine de doi ani de când a fost lansată licitaţia pentru achiziţia a 17 tramvaie destinate transportului public în comun din Craiova, procedura a intrat iarăşi în impas. Tocmai când se părea că lucrurile au intrat pe făgaşul normal odată cu apariţia ofertelor, patru la număr (e drept, la a treia strigare), şi stabilirea firmei câştigătoare, situaţia s-a complicat. Atât de mult încât nu se mai ştie cine a câştigat licitaţia.

Craiova urma să primească tramvaiele noi din Ucraina, de la firma Tatra-Yug, desemnată câştigătoare. Contestaţiile formulate de firmele perdante şi o decizie a instanţei au dus la inversarea clasamentului final al ofertelor, iar câştigătoare a ieşit acum oferta polonezilor de la Pojazdy Szynowe Pesa. Tatra-Yug a replicat şi a contestat decizia Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, cel care se ocupă de procedura de achiziţie. CNSC trebuie să dea acum încă un verdict şi nu este exclus să se ajungă din nou la instanţă. Din toată această situaţie, cei care au cel mai mult de pierdut sunt craiovenii. 

Tramvaiele noi destinate Craiovei, nu mai devreme de 2023

Craiova mai are de aşteptat până când va intra în posesia celor 17 tramvaie noi de a căror achiziţie se ocupă Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA). Licitaţia demarată în ianuarie 2019 nu pare nici pe departe finalizată, cu toate că au trecut mai bine de doi ani, iar ministerul stabilise în august 2020 o firmă câştigătoare. Lucrurile s-au complicat însă atât de mult încât, în prezent, nu se mai ştie de unde vor veni cele 17 tramvaie destinate transportului public în comun din Craiova. Vorbim aici de un proiect în valoare totală de 202.349.385 de lei – fonduri europene nerambursabile, cu o cofinanţare a Primăriei Craiova de 3.400.987,70 lei.

Municipalitatea îşi făcuse planuri mari în privinţa celor 17 tramvaie şi le împărţise şi pe trasee: zece tramvaie pe ruta 100; trei tramvaie pe ruta 101; patru tramvaie pe ruta 102. Vor mai trece însă câţiva ani până când primăria îşi va vedea visul cu ochii. Asta pentru că licitaţia derulată de minister pare o telenovelă fără sfârşit. Un război între firme din Ucraina, Polonia şi Turcia din care craiovenii au cel mai mult de pierdut.

Cum s-a ajuns până aici

MLPDA lansa pe 25 decembrie 2019, pentru a treia oară, procedura de achiziţie a celor 17 tramvaie cu lungimea de circa 25 de metri destinate transportului public din Craiova. Asta după ce licitaţia a demarat prima dată în ianuarie 2019. A fost însă anulată în iunie, din lipsă de oferte, şi reluată în octombrie. S-a spus atunci că firmele constructoare nu s-au înscris la licitaţie din cauza termenului scurt de livrare. Adică 15 luni pentru primul tramvai, respectiv 22 de luni de la data semnării contractului pentru restul de 16. În octombrie 2019, când a fost reluată licitaţia, s-a spus că nu vor mai exista probleme. Asta pentru că în caietul de sarcini s-a ţinut cont de toate doleanţele constructorilor.

Nu a fost însă chiar aşa. Pe parcurs a apărut o altă problemă, iar procedura a fost anulată din nou. Motivul? O greşeală în caietul de sarcini, unde ar fi apărut o condiţie pe care nu putea să o îndeplinească niciun producător. Greşeala a fost îndreptată, iar licitaţia s-a reluat chiar în ziua de Crăciun, cu termen 11 februarie 2020. Termen care, ulterior, a fost prelungit cu două săptămâni, adică până la 25 februarie 2020. 

Bătălie în patru pentru tramvaiele Craiovei. Lupta nu s-a încheiat

De data asta, ofertele au venit, iar ministerul avea de unde să aleagă. Mai ales că la licitaţie se prezentaseră producători importanţi: doi din Turcia, unul din Polonia şi unul din Ucraina. Adică firmele Bozankaya Otomotiv şi Durmazlar Makine din Turcia, Pojazdy Szynowe Pesa din Polonia şi de Tatra-Yug, din Ucraina. Criteriul de atribuire a contractului era „cel mai bun raport calitate – preţ“, unde componenta financiară reprezenta 80% din valoarea ofertei. Restul criteriilor de care se ţinea cont în alegerea ofertei câştigătoare se refereau la numărul suplimentar de călători transportați în picioare şi pe scaune, la perioada de garanție extinsă şi la consumul de energie electrică pentru tracțiune. 

Tramvaiele noi destinate Craiovei, telenovelă fără sfârşit. Aşa arată un tramvai produs de ucrainenii de la Tatra-Yug.
Aşa arată un tramvai produs de ucrainenii de la Tatra-Yug

După ce a analizat ofertele primite, Ministerul Dezvoltării, în calitate de autoritate contractantă, a stabilit, în august 2020, clasamentul final. Câștigătoare a fost desemnată oferta celor de la Tatra-Yug, cu un punctaj total de 91,10 puncte. A urmat oferta turcilor de la Bozankaya Otomotiv (90,88 puncte), clasată pe locul secund, cea a polonezilor de la Pojazdy Szynowe Pesa (83,24 puncte) și cea a turcilor de la Durmazlar Makine (79,69 puncte). După care a început nebunia. Câştigătoarea Tatra-Yug a fost atacată din toate părţile, iar la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) au fost depuse două contestaţii

Tramvaiele noi destinate Craiovei, la mâna CNSC

Firma din Polonia s-a simțit dezavantajată de modul în care ministerul a aplicat factorii de evaluare tehnică referitori la numărul suplimentar de călători transportați pe scaune și în picioare, care reprezenta 7% din oferă. În caietul de sarcini se menționa că orice ofertă cu număr de locuri suplimentare în picioare mai mare de 20 de persoane nu va fi punctată suplimentar. La fel și în cazul numărului maxim suplimentar de 8 locuri, pe scaune.

Cei de la Pojazdy Szynowe Pesa au arătat că, deși oferta lor se încadra la numărul suplimentar maxim solicitat de 20, respectiv 8 locuri punctajul primit a fost mai mic decât al celorlalți participanți. Adică, pentru numărul suplimentar de locuri pe scaune a primit 5,60 puncte în loc de 7, iar pentru cel suplimentar în picioare doar 5 puncte, în loc de 7.

Ce decizie a luat Consiliul

CNSC a admis critica și a cerut ministerului să anuleze punctajul oferit firmei poloneze și să-l recalculeze pentru cei doi factori analizați. Pesa ceruse CNSC să declare ofertele de pe primele două locuri ca inadmisibile, dar s-a ales doar cu o recalculare a punctajelor oferite pentru cele două criterii mai sus menționate. Și firma de pe locul doi, Bozankaya Otomotiv, care pierduse la mustaţă licitaţia, a contestat decizia de a desemna drept câștigătoare firma Tatra-Yug. Un alt aspect contestat a fost legat de faptul că firma câștigătoare și-ar fi completat oferta tehnică pe parcursul licitației, prin diverse solicitări de clarificare, lucru interzis de lege.

Ministerul a considerat constestația ca nefondată și a cerut respingerea sa, invocând că și-a îndeplinit obligația de a comunica operatorilor economici implicați în procedură avantajele ofertei considerate câștigătoare. După ce a analizat toate contestațiile, CNSC a criticat autoritatea contractantă pentru modul cum a comunicat cu ofertanții, dar nu a putut lua o decizie concretă. A admis însă contestațiile, dar numai partea referitoare la evaluarea ofertelor clasate pe primele două locuri. Aşa că a cerut ministerului să reevalueze ofertele de pe locul 2 şi 3 şi să refacă punctajele. 

S-a ajuns până la instanţă

Disputa dintre Tatra-Yug, Bozankaya şi Pesa a ajuns şi la instanţă. Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a fost cea care a analizat punctele de vedere transmise atât de cele trei firme, cât şi de minister. Acesta din urmă a contestat decizia CNSC şi a transmis instanţei că a procedat corect atunci când calculat punctajele firmelor participante. În schimb, fiecare din cele trei firme s-a declarat câştigătoare a licitaţie şi a încercat cu argumente expuse pe zeci de pagini să convingă şi judecătorii. Nu au obţinut mare lucru.

Aşa arată un tramvai produs de ucrainenii de la Tatra-Yug
Aşa arată un tramvai produs de ucrainenii de la Tatra-Yug

Curtea a stabilit că „întocmirea deficitară a ofertei este imputabilă societăţii care a prezentat-o, nu autorităţii contractante“, cu referire la acuzele legate completările ofertei tehnice pe parcursul licitației. Mai departe, CAB a precizat că „atâta timp cât oferta este declarată ineacceptabilă pentru completarea prin răspunsul la clarificări chiar şi a unei singure cerinţe tehnice“ este inutil să mai analizele şi restul motivelor invocate în cuprinsul contestaţiei. În final, magistraţii au reţinut faptul că este vorba de un contract complex, important, care trebui dus la bun sfârşit, aşa că au dat dreptate Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care dispusese reevaluarea ofertelor. 

Tramvaiele noi destinate Craiovei, telenovelă fără sfârşit. Bomba a venit tot de la minister

De aici a venit şi bomba, pentru că, după recalcularea punctajelor, clasamentul final s-a schimbat. Ministerul Dezvoltării a declarat acum drept câştigătoare firma Pojazdy Szynowe Pesa, în detrimentul ucrainenilor de la Tatra-Yug. Aşa că s-a ajuns în acelaşi punct din august 2020, adică la CNSC. De data asta, cu Tatra-Yug în calitate de reclamant.

Firma din Ucraina s-a adresat Consiliului la sfârşitul lunii trecute, cerând să i se permită să vadă toată corespondenţa dintre Pesa şi minister (propunerea tehnică, propunerea financiară, răspunsurile la solicitările de clarificări). În continuare, Tatra-Yug a cerut să se anuleze raportul procedurii prin care oferta celor de la Pesa a fost declarată admisibilă şi câştigătoare şi anularea comunicării rezultatului procedurii.

Firma care s-a trezit din câştigătoare în perdantă a mai cerut CNSC să oblige ministerul să-i mai analizeze încă odată oferta, iar oferta rivalilor să fie declarată inadmisibilă, la reevaluare. Rămâne de văzut ce decizie va lua acum Consiliul, care va fi mutarea ministerului şi când se va şti, până la urmă, ce firmă va produce cele 17 tramvaie destinate Craiovei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS