Știri de ultima orăActualitate47% dintre britanici vor mai puțini imigranți din România

47% dintre britanici vor mai puțini imigranți din România

Românii sunt printre cei mai nedoriți imigranți din Marea Britanie. Un sondaj de opinie publicat recent arată că, în ultimul deceniu, opinia britanicilor despre imigrație a devenit mai negativă, iar românii se află în topul străinilor nedoriți.

Potrivit unui sondaj YouGov,  47% dintre britanici spun că ar vrea mai puțini imigranți din România. 

În plus, britanicii vor să reducă imigrația din Rusia, Pakistan, Nigeria și Israel. În cazul Rusiei și Israelului, opoziția ar putea avea legătură cu războaiele în care sunt sau au fost implicate cele două țări, respectiv Ucraina și Gaza.

În ansamblu, 69% dintre britanici consideră că imigrația din ultimii 10 ani a fost prea ridicată, iar 43% spun acum că migrația a avut un efect negativ asupra Marii Britanii. 

Printre aspectele decisive pentru britanici în privința primirii unui imigrant în regat se numără antecedentele penale, un lucru considerat important de 94% dintre aceștia.

Totodată, contează și competențele (65%) și nivelul de educație (76%) al unui imigrant. Britanicii mai iau în calcul și planurile de reîntregire a familiei (73%), bunăstarea (60%), vârsta și IQ-ul (56 – 54%).

1,3 milioane de cetățeni români au obținut rezidență în Marea Britanie

Aproximativ 1,3 milioane de cetățeni români au obținut statut de rezidență în Regatul Unit, un statut pe care Londra pare tot mai puțin dispusă să îl acorde, potrivit presei din Marea Britanie.

Ministerul britanic de Interne a trimis aproximativ 100 de scrisori în care beneficiarii sunt anunțați că au primit statut de rezidență temporară din greșeală, deci nu pot continua demersurile de a obține drept permanent de ședere. 

Fără aceste trepte birocratice, nu te poți angaja legal și nici nu poți închiria legal o locuință.

Citește și: Vâlcea: Șofer amendat și lăsat 6 luni fără permis pentru transport neautorizat de persoane

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS