Un bărbat care a furat un autoturism şi mai multe bunuri dintr-o casă din municipiul Braşov a fost prins, marţi, de poliţişti, după o urmărire în trafic, în timpul căreia a avariat maşini ale poliţiei.
Marţi, poliţiştii de la Secţia 2 din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov au primit o reclamaţie legată de faptul că o persoană necunoscută a sustras un autoturism parcat în curtea unui imobil situat pe o stradă din municipiu.
Verificările făcute de poliţişti au arătat că un bărbat necunoscut a intrat în casă, de unde a furat un telefon mobil, un laptop şi cheile unui autoturism parcat în curte, a urcat la volan şi a plecat.
„Având în vedere aspectele sesizate, au fost efectuate investigaţii şi verificări, iar datele obţinute au condus la identificarea autoturismului reclamat sustras, aflat în deplasare din direcţia Braşov către Predeal. Pentru că persoana aflată la volanul autovehiculului a încercat să se sustragă controlului şi nu a oprit la semnal, continuându-şi deplasarea, poliţiştii au procedat la urmărirea vehiculului. Astfel, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, autoturismul urmărit a fost oprit în staţiunea Sinaia”, au transmis oficialii Poliţiei Braşov.
Bărbatul aflat la volanul maşinii furate, un braşovean în vârstă de 26 de ani, în timpul urmăririi, a provocat avarii autospecialelor de poliţie care îl urmărireau. A fost imobilizat şi dus la sediul poliţiei pentru audieri.
Cercetările continuă, bărbatul fiind acuzat de furt calificat şi furt în scop de folosinţă.
Citește și: Gorj: Angajatul unei bănci din Târgu Jiu, resuscitat după ce a făcut infarct la serviciu

