Un tânăr de 18 ani, din județul Brașov, a fost găsit decedat în fluviul Dunărea, după ce ar fi părăsit voluntar o pensiune din localitatea Dubova și nu a mai revenit.
Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți, sesizarea a fost făcută în data de 22 mai, de polițiștii din cadrul Serviciul Județean de Poliție Transporturi Mehedinți.
Imediat după primirea apelului, la fața locului au fost mobilizate efective din cadrul:
- IPJ Mehedinți;
- Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți;
- Sectorul Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți;
- Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți.
Căutări pe uscat și pe Dunăre
Echipele de intervenție au desfășurat căutări atât în zona terestră, cât și pe fluviul Dunărea.
Din nefericire, tânărul a fost găsit decedat în apă.
Trupul, transportat la Medicina Legală
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Mehedinți pentru efectuarea necropsiei și stabilirea exactă a cauzelor decesului.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
Citește și: Cinci calități esențiale pentru viitorul James Bond. A început oficial căutarea noului agent 007

