Știri de ultima orăActualitateGuvernul a adoptat legea care limitează cumulul pensiilor speciale cu salariul la stat

Guvernul a adoptat legea care limitează cumulul pensiilor speciale cu salariul la stat

Potrivit unui anunț făcut de Executiv, proiectul de lege care limitează cumulul pensiei speciale cu salariul în sectorul bugetar a fost adoptat joi, în ședința extraordinară de Guvern. Este vorba despre foști militari, polițiști, jandarmi, foști angajați la Parlament sau la Curtea de Conturi. Măsura nu se aplică și magistraților.

Premierul Ilie Bolojan susține declarații de presă la finalul ședinței de Guvern.

„Pe ordinea de zi a fost 2 puncte importante: primul punct este proiectul de lege privind interdicția cumulului pensie-salariu în sistemul public din România. Rezolvăm astfel o problemă care ține de echitate, de economie în sistemul public și de posibilitatea de crește în cursul anului viitor salariile în sectorul public”, a spus Bolojan.

„Al doilea punct a fost absorția fondurilor europene. Am avut întâlniri în aceste zile la toate ministerele astfel încât să avem situația la zi. Am discutat toate problemele care țin de rezolvarea jaloanelor, de îndeplinirea condițiilor astfel încât să nu avem probleme de grant”.

Măsura se aplică doar beneficiarilor de pensii speciale

Măsura se aplică doar beneficiarilor de pensii speciale, ale căror pensii nu sunt calculate exclusiv pe principiul contributivității.

Astfel, potrivit proiectului de lege, bugetarii cu pensii speciale trebuie să renunțe la 85% din pensie dacă mai vor salariu la stat. Proiectul de lege va fi trimis spre aprobare în procedură de urgență în Parlament.

Premierul Ilie Bolojan declara, la finalul lunii martie, că efectul acestei legi ar trebui să fie ca „ori cei care cumulează pensia şi salariul să renunţe la 85% din pensie, dacă vor să lucreze în continuare, sau să renunţe la locul de muncă de la stat”.

Citeşte şi: Cel mai înalt nivel din istorie pentru cursul valutar BNR: 5,1417 lei pentru un euro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS