Databricks, o companie americană de software și inteligență artificială (AI) cofondată în 2013 de doi români, între care și profesorul de informatică de la Universitatea Berkeley din California, Ion Stoica, a anunțat că va achiziționa startup-ul de învățare automată Tecton, evaluat în 2022 la 900 de milioane de dolari, potrivit Reuters.
Prin achizția Tacton, Databricks face următorul pas pentru a-și extinde oferta de agenți AI, după o serie recentă de tranzacții menite să ofere instrumente complete de construire AI pentru clienții enterprise, potrivit unei declarații făcute de CEO-ul companiei, Ali Ghodsi.
Tecton, lansat în 2020 de foști ingineri Uber și sprijinit de Sequoia Capital și Kleiner Perkins, a atras investiții de 160 de milioane de dolari și a fost evaluat ultima dată la 900 de milioane în 2022. Compania cu aproximativ 90 de angajați a dezvoltat software care permite gestionarea și procesarea rapidă a datelor la scară largă, fiind deja utilizată de clienți de renume.
Databricks era deja investitor în Tecton, însă această achiziție va ajuta compania cofondată de cei doi români să se concentrează pe infrastructura de învățare automată în timp real.
Databricks, estimată la peste 100 de miliarde de dolari
Achiziția vine în urma anunțului făcut în această săptămână de Databricks, conform căruia a semnat un acord preliminar pentru o nouă rundă de finanțare, astfel că evaluarea companiei crește la peste 100 de miliarde de dolari, cu peste 60% față de acum opt luni.
În 2023, Databricks a achiziționat platforma generativă de AI MosaicML pentru 1,3 miliarde de dolari, în 2024 Tabular și, la începutul acestui an, a cumpărat compania de baze de date fără server Neon pentru 1 miliard de dolari, pentru a alimenta aplicații de AI de mare viteză, scrie Reuters.
În prezent, peste 15.000 de organizații din întreaga lume, printre care Block, Comcast, Condé Nast, Rivian, Shell și peste 60% din companiile din clasamentul Fortune 500 se bazează pe platforma de inteligență a datelor Databricks pentru a-și controla datele și a le utiliza cu ajutorul inteligenței artificiale. Databricks are sediul central în San Francisco, cu birouri în întreaga lume.