20.6 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 20 mai – 2 iunie 2024. Vremea se încălzește, dar vor cădea ploi în toată țara.

În Oltenia

În primele zile, pe fondul nebulozităţii sau a instabilităţii mai accentuate vor fi variaţii în regimul diurn, respectiv o medie ce va oscila între 22 şi 24 de grade. După aceste zile mai răcoroase, media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 26 de grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între 11 şi 14 grade, cu cele mai ridicate valori la început de iunie. Ploi pe arii mai extinse şi cantităţi de apă însemnate se vor înregistra în perioada 21 – 25 mai şi posibil la început de iunie. Intervale cu ploaie vor fi şi în restul intervalului, în special în timpul după-amiezilor, dar pe arii restrânse.

În Muntenia

Tendinţa generală va fi de încălzire la nivelul acestei regiuni, însă în primele zile, pe fondul nebulozităţii sau a instabilităţii mai accentuate vor fi variaţii în regimul diurn, respectiv o medie ce va oscila între 23 şi 25 de grade. Pentru perioada 24 mai – 2 iunie, prezenta estimare indică valori termice maxime în general de 26…28 de grade. Temperaturile minime vor fi în jurul a 10 grade în primele nopţi, apoi cu mici variaţii se vor situa între 12 şi 14 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în perioada 22 – 25 mai, când sunt posibile şi cantităţi de apă însemnate, dar şi după 30 mai. Intervale cu ploaie vor fi şi în restul intervalului, în special în timpul după-amiezilor, dar pe arii restrânse.

În Banat

Estimarea meteorologică pentru ultima decadă a lunii mai şi pentru primele zile din iunie indică un regim termic în general apropiat de normalul climatologic caracteristic acestei perioade. Media regională a temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 24 şi 28 de grade, iar a celor minime între 12 şi 14 grade, cele mai scăzute valori termice urmând a se înregistra în perioada 22…24 mai. Ploi pe arii mai extinse şi cantităţi de apă însemnate se vor înregistra în perioada 21 – 25 mai şi la început de iunie. Intervale cu ploaie vor fi şi în restul intervalului, în special în timpul după-amiezilor, dar pe arii restrânse.

În Crișana

În prima săptămână pe fondul accentuării instabilităţii atmosferice vor fi variaţii termice, în special în regimul diurn, astfel de la o medie ce va creşte la 28 de grade în ziua de marţi (21 mai) se va ajunge la 24…25 de grade în perioada 22 – 24 mai, iar pentru restul intervalului sunt estimate valori în general de 26…27 de grade. Media temperaturilor minime va fi de 12…13 grade, uşor mai ridicată în data de 22 mai, când se va situa în jurul a 14 grade. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse şi cantităţi de apă însemnate va fi mai ridicată în perioada 21 – 25 mai şi la început de iunie. Intervale cu ploaie vor fi şi în restul intervalului, în special în timpul după-amiezilor, dar pe arii restrânse.

În Transilvania

În prima săptămână pe fondul accentuării instabilităţii atmosferice vor fi variaţii termice, în special în regimul diurn, astfel de la o medie ce va creşte la 26 de grade în ziua de marţi (21 mai) se va ajunge la 22 de grade în ziua de 23 mai, iar pentru restul intervalului sunt estimate valori în general de 25…26 de grade. Media temperaturilor minime va fi de 8…10 grade, uşor mai ridicată în 23 mai şi la început de iunie. Probabilitatea pentru ploi însemnate cantitativ va fi mai ridicată în 23 şi 24 mai şi la început de iunie. Intervale cu ploaie vor fi şi în restul intervalului, în special în timpul după-amiezilor, dar pe arii restrânse.

În Maramureș

Intervalul va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, respectiv o creştere a temperaturilor maxime la 27…28 de grade în ziua de marţi (21 mai), însă pe fondul accentuării instabilităţii atmosferice se va produce o răcorire în zilele de miercuri şi joi (22 şi 23 mai) când sunt estimate valori în jurul a 23 de grade. Pentru sfârşitul de mai şi începutul de iunie, media temperaturilor maxime se menţine la peste 25…26 de grade. Media temperaturilor minime va fi de 11…12 grade pe tot parcursul intervalului. Vor fi ploi în prima săptămână, pe arii mai extinse în perioada 22 – 25 mai, când şi cantităţile de apă vor fi însemnate. Intervale cu ploaie vor fi şi în a doua săptămână, mai probabile şi din nou în extindere spre finalul lunii mai şi la început de iunie.

În Moldova

Media regională a temperaturilor maxime pentru această regiune va fi de 24…26 de grade în perioada 20 – 23 mai și de 27…28 de grade la finalul lunii mai și începutul de iunie. Minimele vor fi și ele mai ridicate comparativ cu mijlocul lunii mai, respectiv o medie de 10…11 grade în primele nopți și de 13…14 grade spre finalul intervalului. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată în 22 și 23 mai, dar și spre finalul lunii mai și la început de iunie. În restul intervalului regimul pluviometric va fi deficitar, iar ploile vor fi posibile pe arii restrânse îndeosebi în timpul după-amiezilor.

În Dobrogea

În prima zi a intervalului valorile termice se vor situa în continuare uşor sub normalul climatologic, însă tendinţa va fi de încălzire în zilele următoare, astfel că media temperaturilor maxime va urca la 24…25 de grade, iar la început de iunie sunt posibile valori de peste 25…26 de grade. Evoluţia va fi asemănătoare şi în regimul nocturm, respectiv o creştere a minimelor de la 10 grade, până spre valori în general de 13…14 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în jurul datei de 23 mai şi spre finalul intervalului de anticipaţie (la final de mai şi început de iunie).

Vremea la munte

În primele zile, pe fondul nebulozităţii sau a instabilităţii mai accentuate vor fi variaţii în regimul diurn, respectiv o medie ce va oscila între 12 şi 15 de grade. Pentru perioada 24 mai – 2 iunie, prezenta estimare indică valori termice maxime în jurul a 16 grade. Media temperaturilor minime va fi de 7…8 grade pe tot parcursul intervalului. Vor fi ploi în perioada 22 – 25 mai, când şi cantităţile de apă vor fi însemnate. Intervale cu ploaie vor fi şi în restul intervalului, mai probabilie şi din nou în extindere la final de mai şi început de iunie.

Citește şi: Cea de-a treia zi de proteste la APM Gorj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS