14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCodul galben de viituri a fost prelungit şi extins la 14 judeţe

Codul galben de viituri a fost prelungit şi extins la 14 judeţe

Hidrologii au prelungit până joi noapte atenţionarea Cod galben de viituri şi au extins-o pentru sectoare de râuri din 14 judeţe. Sunt aşteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale. Acestea se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe râuri din judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.

Astfel, începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi, la ora 9.00, riscul de viituri este prezent pe râuri din bazinele hidrografice: Vişeu (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Bistra (judeţul Caraş-Severin) şi Olt (judeţele: Sibiu, Vâlcea şi Argeş).

Tot de miercuri, de la ora 12.00, până joi, la ora 24.00, Codul galben vizează şi anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu), Argeş, Dâmboviţa (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Buzău (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea) şi Putna (judeţul Vrancea).

”Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Buzău. De asemenea, există probabilitatea depăşirii cotelor de atenţie pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate”, au precizat hidrologii.

Citeşte şi: Natalitatea în Europa, cea mai scăzută din ultimul secol

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS