22 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateVa fi prelungită până la finalul anului plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază

Va fi prelungită până la finalul anului plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază

Camera Deputaţilor a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede prelungirea limitării adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul anului 2024. Legea merge la promulgare.

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care include amendamentul depus de grupul PSD la Legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă 5/2024, prin care termenul de aplicare a măsurii limitării adaosului la alimentele de bază va fi prelungit până la 31 decembrie 2024, potrivit digi24.ro.

Conform propunerii legislative, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică până la data de 31 decembrie 2024”. Social-democraţii au transmis, într-un comunicat de presă, că „decizia PSD vine în urma numărului mare de solicitări din partea cetăţenilor pentru menţinerea limitării adaosului comercial la alimentele de bază – aceasta fiind cea mai bună dovadă a eficienţei măsurii promovate de PSD”.

Este evident că măsura a oprit specula din piaţă şi a stabilizat preţurile la produsele alimentare

„Chiar dacă în urma limitării adaosului comercial s-au manifestat în continuare unele variaţii sezoniere ale preţurilor la alimentele (întrucât nu s-a plafonat preţul final, ci doar marja adăugată de comercianţi la preţurile producătorilor stabilite în condiţii concurenţiale), este evident că măsura a oprit specula din piaţă şi a stabilizat preţurile la produsele alimentare, contribuind totodată la temperarea inflaţiei generale. PSD consideră că în contextul incertitudinilor economice şi geopolitice externe este necesar să existe un mecanism de protecţie socială care să asigure stabilitatea preţurilor la produsele de strictă necesitate pentru un trai decent”, mai spune sursa menţionată.

Această măsură este „absolut justificată” până când inflaţia va ajunge sub 5%

Pe 19 februarie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat. Votul Camerei a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că această măsură este „absolut justificată” până când inflaţia va ajunge sub 5% la finele anului, potrivit datelor BNR. „Zilele viitoare venim şi cu un mecanism îmbunătăţit de plafonare a preţurilor la energie şi gaze, care să ofere un ajutor suplimentar atât populaţiei, cât şi economiei până în 2026”, a promis prim-ministrul.

Citește şi: Festivalul Național de Teatru Băilești 2024 ,,Dream Art”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS