13.4 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateAngajaţii Loteriei Române protestează la Ministerul Finanţelor

Angajaţii Loteriei Române protestează la Ministerul Finanţelor

Salariaţii din cadrul Loteriei Române au programate proteste, începând de marţi şi până vineri, la sediul Ministerului Finanţelor.

Potrivit calendarului anunţat de Sindicatul Naţional Loteria Română, protestele organizate de angajaţii Loteriei Române vor avea loc începând de marţi, până vineri, între orele 10:00 şi 12:00, la sediul Ministerului Finanţelor Publice.

Motivul protestelor îl reprezintă ”tergiversarea nejustificată a adoptării Memorandumului de excludere a Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023”, susţine sindicatul care reuneşte aproape 80% dintre angajaţii Loteriei Române, conform stirileprotv.ro.

„Majoritatea salariaţilor CNLR sunt încadraţi aproape de salariul minim naţional”

”Din punct de vedere sindical, s-au făcut toate eforturile necesare exceptării Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023, lege prin care sunt diminuate drepturi ale salariaţilor, negociate şi stabilite prin contractul colectiv de muncă. Astfel, ca efect al acestei legi şi al măsurilor de taxare suplimentară a tichetelor de masă şi voucherelor de vacanţă, veniturile salariaţilor se diminuează cu peste 10%. Adăugând efectul inflaţiei asupra salariilor, rezultă o diminuare a veniturilor reale nete cu aproximativ 20%.

Menţionăm că majoritatea salariaţilor CNLR sunt încadraţi aproape de salariul minim naţional”, arată sindicatul din cadrul Loteriei Române.

Organizaţia sindicală precizează că, ”în condiţiile evidentei degradări a veniturilor membrilor săi”, a făcut mai multe demersuri pentru apărarea drepturilor acestora, însă fără rezultat.

Citeşte şi: 140 de percheziţii domiciliare în dosare privind infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de droguri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS