13.4 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbat amendat după ce a fost prins cu trotineta electrică pe Autostrada Soarelui

Bărbat amendat după ce a fost prins cu trotineta electrică pe Autostrada Soarelui

Un bărbat de 31 de ani a fost sancţionat cu 990 de lei după ce a fost prins de poliţişti în timp ce circula cu trotineta pe Autostrada Soarelui.

”Exact! «Cu trotineta pe autostradă« nu-i de mers! Pe cât de interzis, asta dacă am cunoaşte legislaţia în vigoare, pe atât de periculos”, au transmis, sâmbătă, oficialii Poliţiei Române, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Aceştia precizează că tânărul de 31 de ani a fost sanţionat de către poliţiştii de la Biroul de Poliţie Autostrada A2.

Bărbatul a fost surprins vineri, pe Autostrada A2, sensul de mers către Bucuresti, fiind amendat cu 990 de lei.

Ce spune Codul rutier

Regulile de circulație pe drumurile publice prevăd că vârsta minima necesara conducerii unei trotinete electrice este de 14 ani. Cu ele se poate circula numai pe pista de biciclete, iar acolo unde nu există – pe sectoarele de drum unde viteza maxima admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.

Este interzis transportul pasagerilor pe o trotinetă electrică.

Constituie contravenție conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe drumurile publice fără mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente în stare de funcţionare pe timp de noapte.

Se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni circulația cu trotinete electrice sau biciclete pe autostradă sau traversarea pe culoarea roşie a semaforului, nerespectarea semnalelor de cale ferată ori a semnalelor și indicaţiilor poliţistului rutier.

De asemenea, o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice nu are voie să urce pe trotineta electrică sau pe bicicletă.

Citeşte şi: Tânărul care a agresat sexual o fată și a împins-o din autobuz, reținut după ce s-a predat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS