22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFiul unui fost primar, în arest la domiciliu după ce beat fiind a provocat un accident mortal

Fiul unui fost primar, în arest la domiciliu după ce beat fiind a provocat un accident mortal

Dan Bindiu, fiul fostului primar din localitatea maramureșeană Cavnic, a fost plasat în arest la domiciliu, în urma accidentului rutier în care a murit o tânără aflată în mașina sa. Se pare că se urcase băut la volan, motiv pentru care a intrat cu mașina într-un copac și apoi într-un stâlp.

Urmare a accidentului rutier mortal produs pe 8 ianuarie pe rază localității Budești, el a fost reținut luni pentru 24 de ore.

Astăzi, bărbatul de 39 de ani a fost prezentat în fața magistraților Judecătoriei Sighetu Marmației cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au dispus însă arestul la domiciliu pentru 30 de zile.

În dimineața de 8 ianuarie 2024, Dan Bindiu conducea cu viteză excesivă un autoturism Porche. A lovit un copac, apoi un stâlp de electricitate pe care l-a rupt. O tânără de 21 de ani a murit pe loc, iar un bărbat de 26 de ani a fost rănit.

Fiul fostului primar a fost și el rănit, fiind internat în spital aproape trei săptămâni. Testarea cu etilotestul a indicat 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Probele de sânge a indicat 2,55 grame/litru alcool pur în sânge.

După nouă Lege Anastasia, fiul fostului edil va face închisoare cu executare.

Citeşte şi: Poliţist acroşat de o şoferiță în timp ce dirija traficul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS