22.3 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat și-a bătut crunt soția pentru că sforăia prea tare

Un bărbat și-a bătut crunt soția pentru că sforăia prea tare

Un bărbat din județul Iași a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi bătut crunt soția pentru că sforăia prea tare. Victima a ajuns la spital cu ruptură de splină, iar medicii au operat-o de urgență, informează ȘtirileProTV.

Femeia, de 47 de ani, ar fi fost lovită cu pumnii în abdomen, au stabilit anchetatorii. Deși se simțea rău, s-a dus la spital abia după câteva zile. Tot atunci, soțul său a recunoscut că s-au certat zdravăn.

„Zice că sforăia și pe el îl deranja și zice că i-a tras cu cotul așa, dar de la cotul acela nu se poate. Se certau zi de zi, de vreo doi ani”, a declarat mama bărbatului.

Scandalurile din casa celor doi sunt confirmate și de vecini. Oamenii spun că, de regulă, soții își reproșau lipsa banilor.

Ajunsă la spital, victima le-a povestit medicilor ce s-a întâmplat, iar ei au anunțat imediat poliția.

„Ecografia a identificat prezența unei leziuni la nivelul splinei, cu sângerare intra-abdominală. Din declarațiile pacientei am identificat o violență domestică, motiv pentru care medicul de urgență a anunțat poliția”, a transmis UPU iași.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și este acuzat de violență în familie. Soția spune că are de gând să se mute din domiciliul conjugal împreună cu copiii, dintre care unul este minor.

Citește și: Fostul preşedinte al Republicii Chile a murit într-un accident de avion

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS