16.7 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimarul unei comune, prins la volan băut şi cu permisul suspendat

Primarul unei comune, prins la volan băut şi cu permisul suspendat

Primarul comunei vasluiene Vetrişoaia, Corneliu Stîngă, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea o maşină deși era băut și avea permisul suspendat pentru o abatere anterioară, scrie Agerpres.

Edilul contestase în instanţă măsura suspendării permisului, dar a continuat să conducă fără a înştiinţa Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui cu privire la demersul său.

„Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Huşi, din cadrul Poliţiei Municipiului Huşi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în comuna Vetrişoaia, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în judeţul Vaslui, condus de către un bărbat de 39 de ani, din Vetrişoaia.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că persoana depistată conducând autoturismul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fiind condus la Spitalul Municipal Huşi, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

În acest caz a fost deschis dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi.

Citeşte şi: Bărbat mort în incendiul care i-a făcut casa scrum

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS