26.2 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBilete tratament 2024 pentru pensionari. A crescut plafonul alocat

Bilete tratament 2024 pentru pensionari. A crescut plafonul alocat

Veşti noi pentru pensionarii români. Şeful Casei de Pensii a declarat că plafonul alocat pentru biletele de tratament a crescut și că în 2024 vor fi puse la dispoziţie mai multe bilete.

Există şi noutăţi. Soţii pot merge împreună cu acei pensionari care benficiază de aceste bilete gratuite integral sau parţial, dar trebuie, însă, să plătească suma integral în staţiunile unde merg, pentru respectivul sejur, potrivit observatornews.ro. Vor putea merge în toate staţiunile balneare de la noi din ţară, cele care au astfel de contracte încheiate cu Casa de Pensii, fie că vorbim despre tratament balnear sau de recuperare medicală, la malul mării sau în zonele de munte.

Cine sunt beneficiarii

Beneficiarii sunt aceiaşi ca şi în anii trecuţi. Vorbim despre pensionarii de invaliditate, persoanele care au fost persecutate pe motive poltice în perioae de dictatură, veteranii de război sau văduvele acestora, persoanele cu handicap. Nu se schimbă nici documentaţia care tebuie depusă la Casa de Pensii. Reamintim că există un concurs pe bază de punctaje şi, în funcţie de limita acestor bilete, vor benficia sau nu de ele, fie gratuite integral, fie parţial, în condiţiile legii.

Documente necesare

Pensionarii care doresc să obţină bilete de tratament trebuie să depună o cerere tip, cuponul de pensii, o declaraţie pe proprie răspundere că nu au alte venituri în afară de pensia respectivă şi, desigur, un bilet de trimitere de la medicul specialist sau de la medicul de familie.

Conform unui comunicat al Casei Naţionale de Pensii Public (CNPP), prima serie de bilete, asigurate în unitățile de tratament din proprietatea CNPP, începe în data de 19 februarie 2024.

Lista stațiunilor

Lista stațiunilor și prețul integral al biletelor de tratament asigurate prin SC TBRCM SA, care se aplică pentru anul 2024, sunt afișate pe Portalul CNPP aici –>  https://www.cnpp.ro/lista-statiunilor-si-tarifele-pentru-biletele-de-tratament

Criteriile de acordare a biletelor de tratament

Criteriile de acordare a biletelor de tratament pentru anul 2024 și modelul de cerere pentru acordarea acestor bilete se regăsesc aici –->  https://www.cnpp.ro/criterii-acordare-bilete-de-tratament

„Pot solicita bilete de tratament pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de maxim 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale. 

Reamintim că acordarea prestațiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete de tratament persoanelor îndreptățite, în limita numărului de locuri asigurate prin unitățile aflate în proprietatea CNPP, precum și a numărului de locuri contractate cu alți operatori economici de profil și a sumelor alocate pentru această prestație prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. La cele 60.420 de locuri se vor adăuga, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat, bilete de tratament balnear contractate cu alți operatori economici de profil, după încheierea unor contracte subsecvente, în baza unui nou acord cadru”, transmis CNPP.

Biletele, care includ tariful pentru 12 zile de tratament balnear, vor fi repartizate pe maximum 19 serii, pentru un sejur de 16 zile.

Citeşte şi: Propunerile nesemnificative de creștere a salariilor au scandalizat sindicatele din CEO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS