20.9 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Top Gun“, al treilea film cu Tom Cruise, în pregătire

„Top Gun“, al treilea film cu Tom Cruise, în pregătire

Pilotul interpretat de Tom Cruise în „Top Gun” revine în curând pe marele ecran, a anunţat vineri presa americană, inclusiv The Hollywood Reporter.

Revista de specialitate relatează că Ehren Kruger, co-scenarist al filmului „Top Gun: Maverick”, scrie în prezent un nou episod al francizei.

Proiectul este încă în fază incipientă

Proiectul este încă în fază incipientă, dar ambiţia sa este de a-i reuni pe ecran pe Tom Cruise şi duo-ul de tineri actori din cel de-al doilea film, Miles Teller (Rooster, fiul lui Goose) şi Glen Powell (Hangman).

Cea de-a treia parte din „Top Gun” nu are încă o dată de lansare şi nu este de aşteptat să ajungă pe ecrane imediat. Tom Cruise tocmai a semnat un acord cu Warner Bros. pentru a filma mai multe superproducţii.

Megastarul, acum în vârstă de 61 de ani, este în prezent ocupat cu filmările pentru cel de-al optulea episod al francizei „Mission Impossible”, care va fi lansat în mai 2025.

„Top Gun: Maverick” a fost unul dintre cele mai mari succese de box-office de la începutul pandemiei

Lansat în 2022, după mai mulţi ani de amânări, „Top Gun: Maverick” a fost unul dintre cele mai mari succese de box-office de la începutul pandemiei, cu încasări de 1,5 miliarde de dolari la nivel mondial.

Citeşte şi: (VIDEO) Mii de bolivieni s-au adunat în mai multe oraşe pentru a mesteca frunze de coca, plantă considerată sacră

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS