20.1 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Congresul american nu a deblocat finanţarea pentru sprijinirea Ucrainei

(VIDEO) Congresul american nu a deblocat finanţarea pentru sprijinirea Ucrainei

-

Congresul american a eşuat miercuri în adoptarea unui pachet financiar masiv de peste 106 miliarde de dolari, conţinând fonduri pentru Ucraina şi Israel, potrivit Reuters.

Opoziţia republicană a refuzat să susţină acest text aflat în centrul unor negocieri foarte dure, cerând în schimbul voturilor lor concesii semnificative în privinţa politicii migratorii a Statelor Unite.

Acest eşec este o dezamăgire pentru Joe Biden care îndemnase cu câteva ore mai devreme la aprobarea acestor fonduri într-un discurs foarte solemn.

The U.S. Capitol building is seen in Washington, U.S., December 1, 2023. REUTERS/Elizabeth Frantz/File Photo

Blocarea acestora ar fi „cel mai mare cadou” oferit preşedintelui rus Vladimir Putin, a avertizat el, afirmând că liderul de la Kremlin, dacă va reuşi să pună mâna pe Ucraina, „nu se va opri aici”.

Vorbind pe un ton solemn la Casa Albă, democratul a evocat clar ipoteza unui atac rus împotriva unei ţări membre NATO, ceea ce ar declanşa intrarea Statelor Unite în război şi, prin urmare, „soldaţi americani vor lupta cu soldaţi ruşi”. O situaţie care nu există în prezent şi pe care Washingtonul nu şi-o doreşte, a insistat el.

Biden şi-a rostit discursul în urma unei teleconferinţe între liderii ţărilor G7, în cadrul căreia a vorbit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Biden este pregătit pentru „compromisuri importante”

Preşedintele democrat a afirmat, de asemenea, că este pregătit pentru „compromisuri importante” în acest sens pentru a obţine un sprijin al celor camere ale Congresului. Un astfel de sprijin ar face posibilă prelungirea ajutorului militar pentru Ucraina. Washingtonul este cel mai important furnizor de la invazia rusă, în februarie 2022.

Congresul a angajat peste 110 miliarde de dolari de la invazia rusă din februarie 2022.

Dar promisiunea preşedintelui democrat Joe Biden de a continua să sprijine financiar Ucraina este serios în pericol, un scenariu catastrofal pentru Kiev, a cărui contraofensivă din vară nu a adus câştigurile teritoriale sperate.

Responsabilii ucraineni insistă că au nevoie de mai multe arme pentru a evita ca loviturile ruseşti să arunce milioane de persoane în întuneric în această iarnă, ca anul trecut.

Negocierile continuă.

Până la finalizarea acestora, Washingtonul a anunţat miercuri un nou ajutor militar pentru Kiev, sumă limitată la 175 de milioane de dolari din rezervele executivului. Detaliul include echipamente de apărare aeriană, rachete şi muniţie de artilerie, scrie AFP.

Citește și: Trei persoane, ucise în campusul Universității Nevada

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ovidiu Tender a scăpat de sechestrul pe avere

Curtea de Apel Bucureşti a dispus ridicarea sechestrului pe...

ȘTIRI GdS