11.4 C
Craiova
miercuri, 21 februarie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe a însemnat România Mare

Ce a însemnat România Mare

1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari. Din punct de vedere internațional, a fost necesară parcurgerea unei perioade de timp pentru a putea vorbi de recunoașterea unirii noilor teritorii cu România. Încheierea tratatelor care au recunoascut fiecare unire în parte a reprezentat garantarea oficială a Marii Uniri. Este vorba despre Tratatul de la Saint-Germain cu Austria (10 septembrie 1919), Tratatul de la Neuilly-sur-Seine cu Bulgaria (27 noiembrie 1919), Tratatul de la Trianon cu Ungaria (4 iunie 1920) și Tratatul de la Paris pentru recunoașterea unirii Basarabiei (28 octombrie 1920).

Cu ce probleme s-au confruntat guvernele din România Mare

O scurtă analiză a vieții politice și economice a României Mari în perioada interbelică este extrem de utilă pentru înțelegerea modului în care s-a dezvoltat noul stat. De asemenea, pentru cum a fost posibil ca după doar 20 de ani de democrație, o dictatură să fie instaurată. Apoi, după încă doi ani, România să piardă mare parte din teritoriul dobândit în anul 1918.

Cele mai importante probleme cu care s-au confruntat guvernele din România Mare erau reprezentate de consecințele războiului și de unificarea administrativă a tuturor teritoriilor. Din punct de vedere al consecințelor războiului, nu putem trece peste pierderile umane însemnate, atât pe front, a soldaților care au făcut posibilă înfăptuirea Marii Uniri, cât și în rândul populației civile. Totodată, atât pe teritoriul Vechiului Regat, cât și în provinciile care s-au unit, războiul a lăsat urme puternice în economie și infrastructură.

Unificare administrativ-teritorială, una de durată

Unificare administrativ-teritorială, a fost un proces complex și de durată, iar în unele cazuri, nu s-a finalizat în perioada interbelică. Anul 1919 ne înfățișează un stat care se confrunta cu administrații diferite, cu sisteme de învățământ schimbate de la o provincie la alta. De asemenea, cu existența în circulație a mai multor monede, cu partide politice regionale și cu o infrastructură încă neracordată la un sistem unitar. Totodată, noul stat va trebui să țină seama de diversitatea. Aproximativ 30% din populație era compusă din alte etnii decât cea română.

Primele mari reforme realizate în România Mare veneau în întâmpinarea cerințelor populației din Vechiul Regat. De asemenea, ale dorințelor Adunărilor Populare care au votat unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România. Este vorba despre Reforma Agrară și Reforma Electorală. Primele acte ale Reformei Agrare au fost adoptate în anul 1917, dar întregul proces a fost definitivat în anul 1921. Reforma Electorală a fost adoptată prin acte succesive promulgate în anii 1918 și 1919. Acestea au dat drept tuturor bărbaților majori să participe la vot. Aceste două reforme au atras schimbări în viața politică, precum și în cea economică.

Viața politică

În anul 1919, primul Parlament al României Mari ales prin vot universal își va începe activitatea. Totodată, consecințele războiului, unirea, precum și reformele adoptate au făcut ca viața politică să se dinamizeze. Așa au apărut în prim plan noi formațiuni politice. Reforma agrară a atras de la sine apariția unor partide politice, care își propuneau reprezentarea acestui nou corp electoral.

Pe de altă parte, aceeași reformă, precum și cea electorală au făcut ca, în câțiva ani de la unire, Partidul Conservator să dispară de pe scena politică. O altă problemă a partidelor politice, în primii ani interbelici, a fost lipsa structurilor pe întreg teritoriul țării. Multe dintre acestea au rămas partide regionale sau au fost absorbite de către partidele mari.

Viața politică în România Mare a debutat cu afirmarea unei noi formațiuni politice și a unui lider carismatic. Acesta era văzut de o parte însemnată a populației ca un salvator. Vorbim despre Liga (Partidul) Poporului și de președintele acestui partid, generalul Alexandru Averescu.

Cum era văzut Averescu în rândul populației

Unul dintre colaboratorii săi, Constantin Argetoianu, își amintea de impactul pe care Averescu îl avea în rândul populației:

În toamna anului 1919, popularitatea lui Averescu ajunsese la apogeul ei. În sate, oamenii îl vedeau în vis, unii jurau că-l zărise coborându-se dintr-un aeroplan în mijlocul lor, cei care făcuseră războiul povesteau că trăiseră cu el în tranşee. Printre ţărani, numele lui Averescu era pe toate buzele; în el se cristalizau nădejdile, numai de la el se aştepta minunea unui trai lipsit de griji şi de nevoi. Popularitatea lui era ceva mistic, ceva supranatural şi fel de fel de legende începuse să-şi facă drum în jurul acestui nou Mesia al neamului românesc”1.

În campania electorală, Averescu lansa tema „vinovaților” din timpul războiului. El arăta cu degetul spre Partidul Național Liberal și liderul acestuia Ion I.C. Brătianu. Ajuns în fruntea guvernului, în anul 1920, cu ajutorul lui Brătianu, cu care va realiza o înțelegere, Alexandru Averescu se va confrunta cu o multitudine de probleme. Printre ele, numeroase greve muncitorești, dar și revolte în rândul studenților. Acestea erau provocate de semnarea Tratatului privind minoritățile naționale din decembrie 1919. De asemenea, va pierde sprijinul țăranilor, nemulțumiți de întârzierea adoptării reformei agrare, dar și de conținutul acesteia.

Ce a urmat după Averescu

Pierderea guvernării de către Alexandru Averescu va deschide drumul unei dominări totale a scenei politice de către Ionel Brătianu. El își va pune amprenta asupra vieții politice, economice și sociale. Marea guvernare liberală din anii `20 va fi marcată de adoptarea unor serii de acte normative. Acestea erau necesare în procesul de unificare reală. Cel mai important act a fost Constituția adoptată în martie 1923.

Văzut ca un act de forță de către opoziție, reprezentată mai ales de către Iuliu Maniu și Ion Mihalache, Constituția a rămas ca un reper în istoria democrației românești. Totodată, legi precum: Legea privind învăţământul primar (1924), Legea pentru organizarea judecătorească (1924) și Legea administrativă (1925) erau necesare în procesul dezvoltării noului stat. Cu toate acestea, prin Legea minelor din 1924, liberalii au fost acuzați de faptul că legiferează în favoarea oligarhiei apropiate de partid.

O altă acuză adusă lui Ionel Brătianu, de către opoziție, a fost influența prea mare pe care acesta, împreună cu alți membri ai Partidului Național Liberal, o aveau asupra Casei Regale și, în special, asupra Regelui Ferdinand. Un moment tensionat pe scena politică a fost momentul încoronării lui Ferdinand și a Mariei, ca Regi ai României Mari. Momentul a fost orchestrat de către guvernul condus de Brătianu. Acesta a avut loc la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia. Simbolistica momentului a fost umbrită de către boicotarea evenimentului de liderii Partidului Național Român, în frunte cu Iuliu Maniu.

Citește întreg articolul pe Historia.

Citește și: Ce vor vedea craiovenii la parada de 1 Decembrie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS