15.6 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMedic de la „Marius Nasta” acuzat de corupție, arestat preventiv

Medic de la „Marius Nasta” acuzat de corupție, arestat preventiv

Medicul Cristian Paleru de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, acuzat că primea mită de la pacienţi, a fost arestat preventiv joi. La Tribunalul Bucureşti se află şi un al doilea medic acuzat de corupţie, Cornel Petreanu, care aşteaptă decizia instanţei. Anchetatorii au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile deţinute de patru medici, relatează Agerpres.

Magistrații Tribunalului București au hotărât arestarea preventivă pentru unul dintre medicii față de care se propusese această măsură. Este vorba de Cristian Paleru. Se deliberează în cazul celui de-al doilea, potrivit Digi24.

Alţi şase medici de la „Marius Nasta” au fost plasaţi sub control judiciar, urmând să fie cercetaţi în stare de libertate.

Sechestru pe bani și bunuri în valoare de 800.000 de euro

Anchetatorii au pus sechestru pe bunurile mobile şi imobile deţinute de patru medici, dar şi pe sumele deţinute de aceştia în conturi bancare, în vederea confiscării speciale şi a confiscării extinse, deoarece, în urma efectuării investigaţiilor financiare, au rezultat diferenţe semnificative între veniturile licite şi bunurile dobândite în ultimii 5 ani.

Valoarea sumelor şi bunurilor indisponibilizate de procurori se ridică la peste 800.000 de euro.

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu privire la unul dintre medici s-a instituit măsura sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile şi poprirea sumelor aflate în conturile bancare, până la concurenţa sumelor de 2.355.913 lei, 74.943 euro, 21.300 dolari, 2.120 franci elveţieni şi 100 lire sterline.

Faţă de al doilea medic, s-a instituit măsura sechestrului asupra sumelor de 1.080 euro, 9.130 lei, 338 dolari şi 1.150 de franci elveţieni, ridicate în urma efectuării unei percheziţii domiciliare.

De asemenea, în cazul altor doi medici a fost pus sechestru pe bunuri mobile, imobile şi conturi bancare, până la concurenţa sumelor de 850.292 lei şi 363.310 lei.

Miercuri dimineaţa, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, au efectuat patru percheziţii, dintre care două la sediul Institutului Marius Nasta, în cadrul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită.

Citește și: Un român din Austria a salvat de la înec un bărbat împins în Dunăre

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS