19 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTradiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului

Tradiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului

Creştinii prăznuiesc marţi Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători din an.

Maica Domnului este şi ocrotitoarea marinarilor. De această zi sunt legate tradiţii, obiceiuri şi superstiţii, care pot fi întâlnite şi astăzi în diverse zone ale ţării.

În această zi, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile lor vor fi protejate de boli şi de necazuri.

Femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi. Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele.

Se deschide sezonul nunților

Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.

În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite.

Superstiții

Printre superstiţiile de ziua de Sfânta Maria Mare se regăsesc şi cele legate de foc. În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile şi să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.

Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare. Vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.

Oamenii merg la biserică şi se roagă la Fecioara Maria:

  • fetele de măritat pentru un  „ursit” bun,
  • femeile pentru temeiul gospodăriei,
  • bărbaţii pentru recolte bogate.

Fetele nemăritate poartă năvalnic

În ziua de Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii domnului fetele poartă frunze de năvalnic pentru a se face plăcute pețitorilor. Se roagă la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă. Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare, potrivit doxologia.ro.

De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.

În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede îşi pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-şi visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forţa de a vindeca diferite boli.

Alte obiceiuri

În data de 15 august îşi schimbă bărbaţii pălăria cu căciula, iar cei care mai sunt văzuţi cu pălăria după această dată sunt luaţi în râs de către ceilalţi săteni. Tot acestora le este interzis să doarmă pe prispa casei în această zi.

Bătrânii satelor transilvănene cred şi în zilele noastre că dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi lungă şi călduroasă.

De asemenea, în această zi de sărbătoare se spune că nu este bine să mergi înapoi, întrucât atragi tristeţea Maicii Domnului.  O altă superstiţie legată de ziua Adormirii Maicii Domnului spune că nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala şi ghinionul.

În această zi, multe biserici şi mănăstiri din ţară, printre care mănăstirile Nicula şi Putna, îşi sărbătoresc hramul.

Citește și: Rusia: 27 de morți și 66 de răniți după explozia unei benzinării

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS