11.7 C
Craiova
sâmbătă, 21 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAncheta la Căminul clandestin de la Țicleni s-ar putea extinde la ANI

Ancheta la Căminul clandestin de la Țicleni s-ar putea extinde la ANI

Ancheta care vizează Căminul de bătrâni clandestin, de la Țicleni, Gorj, s-ar putea extinde, prin sesizarea inspectorilor de integritate.

În momentul de față este deschis un dosar penal la Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj. Este în derulare și o anchetă internă la nivelul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Între deținătorii centrului sunt și doi salariați ai unității medicale.

Recent, Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a declanșat o anchetă internă în cazul celor doi angajați care conduceau căminul de bătrâni clandestin de la Țicleni. Acolo erau 7 bătrâni, cazați într-o unitate fără avize. Vizați ce cercetarea disciplinară sunt o infirmieră încadrată la Secția Psihiatrie și un asistent social. Se va verifica dacă cei doi și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu. Există bănuiala că bătrânii care au ajuns la căminul din Țicleni ar fi fost racolați din rândul pacienților de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Autoritățile iau în calcul sesizarea Agenției Naționale de Integritate, pentru a se stabili dacă este vorba și de un conflict de interese.

Patroana căminului de bătrâni, anchetată de poliție

Este de amintit că polițiștii gorjeni au deschis un dosar penal în cazul căminului de bătrâni care funcționa clandestin la Țicleni. Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că o femeie de 45 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în calitate de președinte al unei asociații, în perioada 1 ianuarie – 10 iulie, ar fi obținut venituri din prestarea de servicii sociale, precum cazare, masă, asistență socială și psihologică către diverse persoane vârstnice, pe care nu le-ar fi declarat organelor fiscale. Activitățile menționate erau prestate la un imobil din orașul Țicleni, aflat în proprietatea femeii.

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. „Din centrul de la Țicleni au fost relocate 7 persoane vârstnice (6 la aparținători și unul la spital). S-au aplicat contravenții în valoare de 42.000 de lei. S-a întocmit un dosar penal pentru fraude economice”, conform unui raport întocmit de Prefectura Gorj.

Citește și: (VIDEO) Clip de promovare pentru Transalpina și Rânca

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS