23.3 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Vremea se va răci semnificativ în 27 iulie, când de la maxime de 38-40 de grade se va ajunge la 18-20 de grade în unele zone ale țării, conform meteorologilor. Aceştia au publicat luni prognoza pentru următoarele două săptămâni, care include și prima săptămână a lunii august.

Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni prognoza meteo pentru perioada 24 iulie – 6 august

OLTENIA

Valul de căldură se va intensifica din nou în primele zile ale intervalului. Media temperaturilor maxime va crește spre 38 de grade, valori mai ridicate urmând a se înregistra în sudul regiunii. Se va răcori joi (27 iulie), când media regională a temperaturilor maxime va fi de 26 de grade. Apoi tendința va fi de încălzire. Cu mici variații, până la finalul intervalului sunt prognozate valori de 30…33 de grade.

Media temperaturilor minime va fi de 18…20 de grade în primele nopți. Va scădea la 13…14 grade în 28 și 29 iulie, iar pentru restul perioadei sunt estimate valori de 16…17 grade.

Probabilitatea pentru fenomene asociate instabilității atmosferice (descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse și posibil grindină) va fi mai mare în noaptea de miercuri spre joi (26/27 iulie) și pe parcursul zilei de joi (27 iulie). În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi va fi în general redusă, cu excepția zilelor de 1 și 2 august când va fi în creștere.

BANAT

În primele două zile ale intervalului vremea va fi caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime de 35…38 de grade. Apoi se va răci accentuat. În 27 iulie se va ajunge la valori în jurul a 24 de grade. După această zi relativ răcoroasă, tendința va fi de încălzire. Prima săptămână se va încheia cu maxime termice în general de 30…31 de grade. Pentru a doua săptămână sunt estimate variații în regimul diurn al temperaturilor. După o scădere până la valori de 28…29 de grade la început, se va reveni la o medie de 32 de grade, după data de 4 august.

Media minimelor termice va fi de 19…20 de grade în primele două nopți. Apoi va scădea semnificativ până spre 12 grade în dimineața zilei de 28 iulie. Pentru a doua parte a intervalului sunt estimate valori în jurul a 16 grade.

În 25 și 26 iulie pe arii relativ extinse vor fi fenomne asociate instabilității atmosferice (rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

CRIŞANA

În primele două zile ale intervalului vremea va fi caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime de 33…35 de grade. Apoi se va răci accentuat. În 27 iulie se va ajunge la valori în jurul a 22 de grade. După această zi relativ răcoroasă, tendința va fi de încălzire. La finalul primei săptămâni se vor atinge maxime termice de 28…30 de grade. Astfel de valori, cu mici variații, sunt estimate și pentru a doua săptămână.

Media minimelor termice va fi de 18…19 grade în primele două nopți, cu cele mai ridicate valori în zona de deal. Apoi va scădea semnificativ până spre 11 grade în dimineața zilei de 28 iulie. Pentru a doua parte a intervalului sunt estimate valori de 15…16 grade.

Începând din noaptea de 24 spre 25 iulie și până în dimineața zilei de 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunțată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

TRANSILVANIA

În primele trei zile ale intervalului vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime de 32…34 de grade. În 27 iulie se va răci accentuat. Media regională a maximelor va coborî la 20…22 de grade. Însă până la finalul săptămânii se va încălzi și se vor atinge maxime în jurul a 28 de grade. Pentru a doua săptămână a intervalului sunt prognozate maxime în general apropiate de normalul climatologic, cuprinse în general între 27 și 29 de grade.

Media minimelor termice va fi de 14…17 grade în primele nopți, apoi, ca și în cazul regimului diurn. Se va înregistra o scădere semnificativă în 28 și 29 iulie, când se vor atinge valori de 10 grade, iar pentru a doua parte a intervalului sunt estimate valori în jurul a 14 grade.

Începând din noaptea de 24 spre 25 iulie și până în dimineața zilei de 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunțată (vor fi rafale de vânt, descărcărielectrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

MARAMUREŞ

La începutul intervalului vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime de 31…32 de grade. Răcirea va fi semnificativă în 27 iulie, când media maximelor va coborî la 20 de grade. Până la finalul săptămânii se va încălzi și se vor atinge maxime de 27…28 de grade. Astfel de valori sunt estimate și pentru a doua săptămână.

Media minimelor termice va fi de 17 grade în primele nopți. Apoi va scădea semnificativ până spre 10 grade în dimineața zilei de 28 iulie. Pentru a doua parte a intervalului sunt estimate valori de 14…15 grade.

Începând din noaptea de 24 spre 25 iulie și până în dimineața zilei de 27 iulie. Vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunțată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

MOLDOVA

Valul de căldură se va extinde în toată regiunea, astfel că media temperaturilor maxime va crește de la 32…33 de grade în prima zi a intervalului, până la 35…36 de grade în zilele de marți și miercuri (25 și 26 iulie). Răcirea va fi semnificativă și în această regiune, joi (27 iulie). Media maximelor va coborî la 24 de grade. Până la finalul săptămânii se va încălzi și se vor atinge maxime de 29…30 de grade, iar astfel de valori sunt caracteristice și pentru a doua săptămână.

Media minimelor termice va fi de 17…20 de grade în primele nopți, va scădea la 13…14 grade în 28 și 29 iulie, iar pentru a doua săptămână sunt estimate valori de 16…17 grade. În 25 și 26 iulie pe arii relativ extinse vor fi fenomne asociate instabilității atmosferice (rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

DOBROGEA

Valul de căldură se va intensifica în primele zile ale intervalului, astfel că media temperaturilor maxime va crește spre 34…36 de grade, valori mai ridicate urmând a se înregistra în vestul regiunii. Se va răcori joi și vineri (27 și 28 iulie). Atunci, media regională a temperaturilor maxime va fi de 28 de grade. Pentru sfârșitul lunii iulie și începutul de august sunt prognozate valori de 30…32 de grade.

Nopțile vor fi tropicale în perioada 24 – 27 iulie. Atunci media temperaturilor minime va fi de 21…22 de grade. Vva scădea la 16…17 grade în 28 și 29 iulie. Pentru a doua săptămână sunt estimate valori în jurul a 19 grade.

Probabilitatea pentru fenomene asociate instabilității atmosferice (descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse și posibil grindină) va fi mai mare în noaptea de miercuri spre joi (26/27 iulie) și pe parcursul zilei de joi (27 iulie). În restul intervalului probabilitatea pentru ploi va fi redusă.

MUNTENIA

Valul de căldură se va intensifica din nou în primele zile ale intervalului. Astfel că media temperaturilor maxime va crește spre 38…40 de grade. Valori mai ridicate urmează să se înregistreze în sudul și estul regiunii. Se va răcori joi și vineri (27 și 28 iulie). Atunci, media regională a temperaturilor maxime va fi de 26…28 de grade.

Pentru sfârșitul lunii iulie și începutul de august sunt prognozate valori în general de 32…34 de grade, caracterizând o vreme călduroasă, posibil caniculară în anumite intervale. Nopțile vor fi tropicale în perioada 24 – 27 iulie, când media temperaturilor minime va fi de 18…21 de grade, va scădea la 14 grade în 28 și 29 iulie, iar pentru restul perioadei sunt estimate valori de 16…17 grade.

Probabilitatea pentru fenomene asociate instabilității atmosferice (descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse și posibil grindină) va fi mai mare în noaptea de miercuri spre joi (26/27 iulie) și pe parcursul zilei de joi (27 iulie). În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi va fi în general redusă, cu excepția zilelor de 1 și 2 august când va fi în creștere.

LA MUNTE

La începutul intervalului vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime pentru întreaga zonă montană ce va urca până la 25…26 de grade și minime ce se vor situa în jurul a 15 grade. Răcirea va fi semnificativă în 27 și 28 iulie, când media maximelor va coborî la 12 de grade, iar minimele vor atinge valori de 6…8 grade.

Din 29 iulie și până în 6 august este estimată o medie a maximelor termice de 18…20 de grade și de 10…12 grade pentru minime.

Începând din noaptea de 24 spre 25 iulie și până în 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunțată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină). Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august. 

Citeşte şi: Restricții de circulație în judeţele afectate de Codurile portocaliu şi roşu de caniculă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS