20.6 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMAI: Aproximativ 25.000 de angajați sunt zilnic la datorie, în zilele de Paște

MAI: Aproximativ 25.000 de angajați sunt zilnic la datorie, în zilele de Paște

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) informează, sâmbătă, că peste 24.750 de angajaţi ai ministerului sunt zilnic la datorie pentru a asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în minivacanţa ocazionată de sărbătorirea Paştelui Ortodox.

De asemenea, potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii MAI, angajaţi din efectivele ministerului vor fi prezenţi, sâmbătă seara, în zona celor peste 10.000 de lăcaşuri de cult din întreaga ţară, fiind pregătiţi să intervină operativ acolo unde este nevoie şi în orice situaţii de urgenţă.

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat, misiunile ce le revin pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, creşterea gradului de siguranţă rutieră, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, supravegherea şi controlul frontierei de stat, precum şi pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Intervenție la aproape 4.5000 de evenimente

Totodată, potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, angajaţii MAI au intervenit la 4.414 evenimente. 2.940 din ele au fost circumscrise menţinerii ordinii publice. De asemenea, 1.474 au fost circumscrise situaţiilor de urgenţă.

La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 870 de posibile infracţiuni, peste 21% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 41 de persoane.

Au fost prinşi în flagrant 159 de autori de infracţiuni care au săvârşit 154 de fapte penale. Au fost depistate 20 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

Poliţiştii rutieri au acţionat, la nivelul întregii ţari, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. În urma acţiunilor din teren, au fost retrase 178 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost reţinute 643 de permise de conducere. Dintre acestea, 83 au fost pentru consum de alcool şi 6 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise.

Peste 7.000 de contravenții

Poliţiştii şi jandarmii au constatat 7.363 de contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,6 milioane de lei.

Tot ieri, pompierii au desfăşurat 68 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 183 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 100.000 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfăşurat 1.187 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. De asemenea, 77 pentru stingerea de incendii şi 7 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 7 persoane.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 14 misiuni aero-medicale, fiind salvate 13 persoane aflate în situaţii de urgenţă.

Totodată, potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră. La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 51%.

Citește și: De ce Luna are o față ascunsă?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS