13.4 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCei mai singuratici oameni din lume: Tribul sentinelez

Cei mai singuratici oameni din lume: Tribul sentinelez

Oamenii din Tribul sentinelez pot fi considerați cei mai singuratici oameni din lume.

Cele 570 de insule care alcătuiesc împreună “Insulele Andaman și Nicobar”, unul din cele mai mici teritorii federale ale statului Indian, reprezintă, la prima vedere, un teritoriu nesemnificativ. Cu toate astea, micul arhipelag din Golful Bengal, aflat la peste 1.000 de kilometri distanță de coasta de est a Indiei este casa uneia dintre cele mai izolate și fascinante comunități din lume – Sentinelezii, scrie G4Media.

Una din populațiile native ale arhipelagului Andaman, sentinelezii sunt de departe cel mai izolat grup de pe insule. Despre ei se crede că au ajuns în zonă cu circa 60.000 de ani în urmă, potrivit Survival International. Cu o populație care este estimată la 50-250 de membri, ei trăiesc o viață de vânători-culegători. Sunt complet independenți de restul lumii. Desigur, nu se pot face estimări exacte ale populației lor. Asta din cauza obiceiului lor de a trage cu săgeți în oricine încearcă să le deranjeze liniștea.

Tribul sentinelez, agresiv cu străinii

În ceea ce privește atitudinea față de străini, sentinelezii nu par să discrimineze pe criterii rasiale. Nici măcar ceilalți nativi băștinași ai arhipelagului nu le pot înțelege limba. Chiar dacă trăiesc împreună pe același grup insular de zeci de mii de ani.

Pe lângă agresivitatea lor față de străini, sentinelezii au reușit să rămână izolați și datorită geografiei insulei care le reprezintă întreaga lume. Insula Santinelei de Nord (de unde și numele tribului) este de aproximativ mărimea Manhattan-ului. Este bogată în vegetație, bogată în recifuri de corali și lagune (care au fost afectate de un tsunami în 2004).

Pe scurt, insula locuită de sentinelezi nu este numai parte a unui arhipelag ferit, înconjurat de sute de kilometri de ocean în toate direcțiile. Este un loc propice pentru ca o mică comunitate să supraviețuiască, nederanjată. Ei nu au nevoie să se îndepărteze de locul natal sau să își schimbe modul de viață. Tribul a profitat de această pace, deoarece chiar și în prezent, stilul lor de viață nu este cu mult diferit față de cum ar fi fost în era Paleolitică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS