20.9 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘase persoane, printre care un bebeluș, ucise într-un atac în SUA

Șase persoane, printre care un bebeluș, ucise într-un atac în SUA

Șase persoane, printre care un bebeluș de șase luni și mama sa în vârstă de 17 ani, au fost ucise prin împuşcare luni dimineață, într-un orăşel din California, a anunțat șeriful local, care suspectează un atac legat de o bandă, informează Hotnews.

„Nu credem că a fost un act de violență întâmplător”, ci că „această familie a fost ținta”, a declarat șeriful comitatului Tulare, Mike Boudreaux, în cadrul unei conferințe de presă. Doi suspecți sunt căutați.

Casa în care a avut loc „masacrul terifiant”, după cum a spus șeriful, fusese percheziționată într-un caz de trafic de droguri cu o săptămână înainte.

„Bande”, posibil implicate în traficul de droguri, „au legătură” cu atacul, a precizat șeriful.

Luni, cu puțin înainte de ora locală 4 dimineața, poliția a intervenit la un schimb de focuri într-un cartier rezidențial din Goshen, un orășel din Central Valley din California.

Când au ajuns, au găsit două corpuri fără viață în stradă, înainte de a descoperi alte patru persoane împușcate, care au murit toate din cauza rănilor, a precizat șeriful.

Bebelușul de șase luni și mama sa au fost împușcați în cap, a adăugat el.

„Nu a fost o violență fără discernământ”, a declarat șeriful, fără a da detalii despre cei doi suspecți și motivele lor.

Aproximativ 49.000 de persoane au murit prin împușcare în 2021 în Statele Unite. Asta înseamnă peste 130 de decese pe zi, dintre care mai mult de jumătate sunt sinucideri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS