8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProxenet român căutat de justiţia din Danemarca, arestat în Franţa

Proxenet român căutat de justiţia din Danemarca, arestat în Franţa

Un român căutat în Danemarca pentru trafic de persoane, proxenetism, viol şi violenţă, care a fost arestat în Franţa la jumătatea lunii decembrie, ar putea fi predat autorităţilor daneze în zilele următoare, a declarat marţi justiţia franceză pentru AFP, conform Agerpres.

Bărbatul a fost arestat pe 13 decembrie la o staţie de taxare din apropiere de Biarritz, în sud-vestul Franţei, în timpul unui control de rutină, după ce tocmai trecuse graniţa dinspre Spania.

În baza unui mandat european de arestare emis pe 5 noiembrie de instanţele daneze, românul a fost luat în custodie, iar marţi a apărut în faţa camerei de anchetă a Curţii de Apel Pau (sud-vestul Franţei) în vederea predării sale iminente autorităţilor daneze, „căreia nu i s-a opus”, a subliniat procuratura generală.

Decizia va fi pronunţată pe 23 decembrie şi va deschide un termen de zece zile pentru predarea persoanei ţării care a emis mandatul european de arestare.

Românul, stabilit în Spania, era căutat de poliţia daneză pentru activităţi legate de traficul de persoane desfăşurate în perioada ianuarie – noiembrie 2022.

În această etapă a anchetei au fost identificate ca victime cinci prostituate românce, a precizat procuratura, care a confirmat informaţiile apărute în cotidianul regional Sud Ouest, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Bărbatul este suspectat că a transportat femei din România în Copenhaga pentru a le exploata sexual şi ar fi luat jumătate din sumele încasate pentru transportul lor. Românul este, de asemenea, implicat în acţiuni de proxenetism, violenţă şi agresiune sexuală asupra unei femei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS