Procurorul general al Germaniei a lansat o anchetă privind exploziile care au lovit rețeaua rusă de gazoducte Nord Stream, permițând anchetatorilor germani să colecteze probe, a declarat luni un purtător de cuvânt, relatează Reuters.
Danemarca, Suedia și Germania investighează modul în care conductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2 s-au spart, aruncând gaze în Marea Baltică, în largul coastelor Danemarcei și Suediei, în septembrie.
Rusia a încercat să atribuie incidentul Occidentului
Rusia a încercat să atribuie incidentul Occidentului, în timp ce țările europene l-au numit un act de sabotaj, fără a spune încă ce țară a fost în spatele acestuia.
„Da, am inițiat o anchetă”, a declarat purtătorul de cuvânt.