6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 140.000 de persoane au intrat ieri în România

Peste 140.000 de persoane au intrat ieri în România

Ieri prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 261.200 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 63.000 mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 141.989 de persoane, dintre care 13.271 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 24,23 % faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 17.08.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.975.120 cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 58 de fapte ilegale (32 de infracţiuni şi 26 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 87.000 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 15.000 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 22 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea,
  • nu s-a permis ieşirea 51 cetăţeni români din diferite motive legale.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS