22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDelfini din Marea Neagră, găsiți cu arsuri și răni din cauza războiului din Ucraina

Delfini din Marea Neagră, găsiți cu arsuri și răni din cauza războiului din Ucraina

Mai mulți delfini au suferit arsuri grave din cauza exploziilor din Marea Neagră, ca urmare a războiului care se desfășoară aproape de granița României, atrag atenția biologii. Pe țărmul Bulgariei, dar și al României ajung tot mai mulți delfini răniți.

La vărsarea râului Ropotamo în mare, specialiștii au văzut mai multe mamifere marine care aveau plăgi arse extinse cauzate de exploziile unor bombe, cel mai probabil aduse de curenți, conform HotNews.

Înmulțirea navelor de război și a exploziilor a făcut ca multe mamifere să eșueze din cauza dereglării sistemului de eco-locație

La începutul războiului din Ucraina, înmulțirea navelor de război și a exploziilor a făcut ca multe mamifere să eșueze din cauza dereglării sistemului de eco-locație. Acum, delfinii ajunși la mal sunt foarte slăbiți și au răni adânci pe corp sau chiar arsuri.

Unul dintre delfinii găsiți de un biolog bulgar avea răni deschise, ca niște arsuri, pe tot corpul. Alții aveau leziuni adânci din loc în loc. Toți păreau dezorientați și înotau cu greu. Imaginile au fost surpinse în zona de vărsare a râului Ropotamo în mare.

Doi biologi din Bulgaria au observat mai multe cetacee pe coastele din sudul Bulgariei care păreau că au plăgi provocate de exploziile din Marea Neagră.

https://www.facebook.com/razvan.popescu.739/posts/5799066423443559

Delfinii nu se puteau orienta, erau slăbiți, biologii estimând că nu s-au putut hrăni de mai bine de o săptămână.

„Din păcate, niciunul dintre cetacee, care probabil nu s-a hrănit în ultimele zile, peste 10 estimăm, având în vedere grosime țesutului adipos, nu au șanse de supraviețuire.

Toate leziunile externe și interne sunt în timp incompatibile cu viața. Din păcate este unul din rezultatele războiului aflat în desfășurare în momentul de față”, a povestit pe Facebook biologul constănțean Răzvan Popescu-Mierceni, care a primit alerta privind delfinii răniți de la biologii bulgari Atanas Rusev și Kosta Atanasov.

Delfinii din Marea Neagră se află într-un real pericol

Specialiștii spuns că delfinii din Marea Neagră se află într-un real pericol din cauza operațiunilor militare desfășurate în larg.

„Bănuim, fără a avea certitudinea, că arsurile acelor exemplare care prezintă această categorie de plăgi sunt produse de fosfor, având în vedere că extinderea lor dacă s-ar fi produs printr-o flacără a unei deflagrații clasice nu le-ar mai fi permis viața acestor cetacee”, a mai spus Răzvan Popescu-Mirceni.

Biologul constănțean spune că a observat pe rețelele de socializare un caz cu un delfin aflat la Mangalia care prezenta plăgi arse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS