16.6 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Primul segment de drum expres din România se deschide joi

(VIDEO) Primul segment de drum expres din România se deschide joi

-

Joi ar urma să se deschidă circulația pe primul tronson finalizat al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), primii kilometri veritabili de drum expres din România și care vor funcționa ca o variantă ocolitoare a Balșului din direcția Balș-Vest spre Piatra Olt. Imediat în continuarea sa, până după Slatina, alt tronson e și el aproape de finalizare.

„Conform informațiilor noastre de ultimă oră, constructorul UMB a reușit să avanseze cu marcajele și restul finisajelor, în ciuda vremii proaste, cei 16 kilometri și ceva dintre nodurile Balș Vest (Spineni) și Slatina Vest (Piatra Olt/Găneasa) urmând să fie inaugurați pe 21 aprilie”, transmite Asociația Pro Infrastructura.

În total, segmentul are o lungime de circa 18,5 km din care circa 16 vor putea fi efectiv folosiți începând de acum.

Viteza maximă de circulație pe drumurile expres în România va fi de 120 km/h

În urmă cu o săptămână, Parlamentul a adoptat la inițiativa fostului ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă, legea ca viteza maximă de circulație pe drumurile expres în România va fi de 120 km/h, față de 100 km/h cât este în prezent stipulată în Codul Rutier. Asta în condițiile în care drumurile expres, după normativ, sunt foarte similare cu autostrăzile și au viteza de proiectare 120 km/h la șes, singura diferență majoră față de autostrăzi fiind lipsa benzii de urgență, înlocuită cu un acostament asfaltat, conform HotNews.

Ministrul Grindeanu a spus marți că la inaugurarea primului tronson de drum expres din România limita de viteză va fi de 100 km/h și va fi schimbată abia după ce președintele Iohannis va promulga legea adoptată de parlament.

Tronsonul care e acum aproape gata este construit de românii de la UMB

Tronsonul care e acum aproape gata și pe care va fi deschisă circulația este construit de românii de la UMB, același constructor care lucrează și pe următorii circa 20 de kilometri (tronsonul 2) în continuare până după Slatina și care sunt și ei aproape de finalizare. În total UMB mai lucrează și pe tronsonul 3 (31,75km) și tronsonul 4 (31,8 km), lucrări ce ar urma să fie gata anul următor.

Când va putea fi deschisă circulație și pe următorul tronson, de la Balș până după Slatina?

„Perfect fezabil în aproximativ o lună de zile, în condițiile în care al doilea pod feroviar peste DEx12 din zona Găneasa va fi executat sub trafic și în nodul Valea Mare (Slatina Est) vor fi construite rapid girațiile și două bretele de intrare/ieșire”, apreciază Pro Infrastructura.

„Solicităm antreprenorului general și oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să facă toate demersurile tehnice și birocratice pentru a da drumul traficului pe segmentul Piatra Olt-Valea Mare, cel târziu la final de mai, început de iunie, astfel încât șoferii să scape definitiv de coșmarul traversării orașelor Slatina și Balș, iar localnicii să respire aer (mai) curat!”, notează asociația.

Drumul Expres – DEx12 Craiova – Pitești – Primul sector gata de deschidere

Tronsonul de aproape 18 km ce va fi deschis joi (din care doar 16 km folosibili) va avea rol de variantă ocolitoare a Balșului.

După deschiderea circulației rutiere, accesul pe acest lot se va face astfel:

  • pe relația Craiova-Pitești, accesul se face din DN 65, prin sensul giratoriu executat în apropiere de Balș.
  • pe relația Pitești-Craiova, accesul se va face prin sensul giratoriu construit pe DN 65, spre localitatea Piatra Olt.

DEx12 Tronsonul 2: Balș – Slatina

Lungime: 39,85 km

Tronsonul 2 este la rândul său împărțit în două loturi: Balș-Piatra Olt de 18,5 km și Piatra Olt-Slatina de 21,35 km

Constructor: UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct (România)

Valoare: 1.45 miliarde lei (fără TVA)

Contract semnat: decembrie 2018 (lucrări începute în 2019) – 12 luni proiectare – 24 luni execuție

Termen de finalizare: Q2 2022

Specificații tehnice pentru Drumul Expres DX12:

Lungime: 121 km

Viteza de proiectare: 120 km/h

Platforma: 22,00 metri

Partea carosabilă: 4 x 3,5 metri

Spațiu median: 3,00 metri

Acostamente: 2 x 1,5 metri

Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Un gorjean întors din străinătate s-a trezit cu casa...

Un bărbat dintr-o comună din judeţul Gorj, care a...

ȘTIRI GdS