20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul preşedinte al Camerei de Comerţ Sibiu, acuzat că a plătit ilegal 725.000 de euro

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ Sibiu, acuzat că a plătit ilegal 725.000 de euro

Colegiul de Conducere a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a Judeţului (CCCIA) Sibiu afirmă că fostul preşedinte, Gheorghe Aldea, ar fi plătit ilegal suma de 725.000 de euro din conturile Camerei, pentru preluare unei creanţe, transmite Agerpres.

„La data de 14 Martie 2022 a avut loc şedinţă ordinară a Colegiului de Conducere a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a Judeţului Sibiu, cu reprezentanţi prezenţi de la 8 companii din cele 11 care compun actualul Colegiului de Conducere. (…)

A fost mandatat Preşedintele interimar pentru discuţii cu administraţia publică locală şi/sau centrală de găsire a unei soluţii pentru noul sediu CCIA Sibiu în calitate de entitate de utilitate publică, urmat de analiza situaţiei creanţei achiziţionate de fostul preşedinte cu suma de 725.000 de Euro pentru care, înainte de constatarea pierderii calităţii de membru pentru neplata cotizaţiei, i s-a retras de către Colegiu calitatea de membru, simultan cu toate funcţiile deţinute.

În urma constatării Colegiului de Conducere a faptului că fostul Presedinte al Camerei a acţionat ilegal pentru preluarea conturilor organizaţiei, plata din conturi a sumei de 725.000 de euro, realizarea de depozite bancare, vânzări de valută, cererea de executare silită, cheltuielile de executare şi altele (…) s-a hotărât de către Colegiul de Conducere cu unanimitate de voturi atragerea răspunderii civile şi penale în ceea ce priveşte acţiunile fostului preşedinte Aldea Gheorghe pentru creanţa deţinută, răspundere care va trebui să cuprindă şi valoarea creanţei, valoarea dobânzilor, cheltuielile suplimentare generate şi prejudiciul de imagine şi financiar să fie recuperate”, se arată în comunicat.

A transferat ilegal spre altă firmă activitatea de organizare de târguri şi expoziţii

Conform aceleiaşi surse, fostului preşedinte i se mai reproşează că nu a mai folosit, pentru realizarea de târguri şi expoziţii, firma CCIA, Exposib International Travel SRL, ci o altă firmă.

„Un punct special a fost raportul privind situaţia companiei deţinute de către Cameră, Exposib International Travel SRL unde s-a constatat că fostul Preşedinte, în timpul exercitării mandatului a transferat activitatea de târguri şi expoziţii către compania Redal SRL.

Această companie este de ani buni în posesia bunurilor de o valoare importantă din patrimoniul companiei Exposib International Travel SRL din valoarea de inventar de 617.575 lei care nu se stie în ce bază au fost duse la Redal SRL şi sunt folosite pentru realizarea de târguri şi expoziţii”, se mai menţionează în comunicat.

Gheorghe Aldea a fost suspendat din funcţia de preşedinte al CCIA Sibiu şi exclus din organizaţie în iunie 2021, conducerea interimară fiind preluată de Octavian Isăilă.

Preşedintele interimar al CCIA Sibiu, Octavian Isăilă, a preluat în luna ianuarie atribuţiile de director general al instituţiei de la Eugen Iordănescu, cercetat sub control judiciar într-un dosar de delapidare, trafic de influenţă şi dare de mită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS