7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Muncii: Persoanele cu amputație vor primi certificat permanent

Ministrul Muncii: Persoanele cu amputație vor primi certificat permanent

Persoanele cu orice tip de amputație vor primi, de la prima evaluare, certificate de încadrare în grad de handicap cu termen de valabilitate permanent, potrivit ordinului comun al ministrilor Sănătății și Muncii, anunță Marius Budăi.

„Am aprobat, împreună cu ministrul Sănătății, dr. Alexandru Rafila, ordinul comun prin care persoanele cu orice tip de amputație vor primi, de la prima evaluare, certificate de încadrare în grad de handicap cu termen de valabilitate permanent. Persoanele cu amputații nu vor mai fi nevoite să meargă, periodic, la comisiile de evaluare, pentru prelungirea certificatelor de handicap”, anunță ministrul Muncii, Marius Budăi, conform Stiripesurse.ro.

Această prevedere se aplică inclusiv persoanelor cu amputații unilaterale

El precizează că această prevedere se aplică inclusiv persoanelor cu amputații unilaterale, în condițiile în care, până în prezent, prevederea era valabilă doar în cazul persoanelor cu amputații bilaterale.

„Totodată, noul Ordin permite încadrarea în grad de handicap a persoanelor dependente de oxigenoterapie de lungă durată, indiferent de vârsta de debut, iar prevederea se aplică și persoanelor care au căpătat această afecțiune ca urmare a infectării cu virusul COVID-19”, conchide Budăi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS