9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoi meserii, înscrise oficial în nomenclatorul ocupațiilor din România

Noi meserii, înscrise oficial în nomenclatorul ocupațiilor din România

Noi meserii au fost înscrise oficial în nomenclatorul ocupațiilor din România, ca o necesitate de adaptare a pieţii muncii la nevoile pe care le au antreprenorii şi angajaţii. În același timp, din nomenclator au fost scoase unele joburi care nu mai sunt de actualitate.

După mai multe dezbateri au fost publicate în Monitorul Oficial Ordinul pentru aprobarea Procedurii de actualizare a Clasificării Ocupaţiilor din România şi cel cu privire la modificarea şi completarea COR-ului.

„Toate ocupaţiile din România trebuie să se reflecte în nomenclatorul «Clasificarea ocupaţiilor din România – COR». Erau listate sute de ocupaţii, însă multe dintre ele nu mai există pe piaţa muncii. Le mulţumesc colegilor din Guvern care s-au implicat în acest proces de actualizare, dar şi tuturor partenerilor de dialog care şi-au adus contribuţia. Vreau să îi felicit şi pe cei care au reuşit să transforme un demers birocratic într-un proces inovativ, prin care au reuşit să eficientizeze procedura de actualizare al acestor ocupaţii ţinând pas cu modificările din piaţa muncii. De acum trebuie să ne concentrăm activ pe măsurile pe care le vom lua pentru meseriile viitorului. Este un proces activ, dinamic şi permanent. 80% din meseriile viitorului (2030) nu au fost inventate încă şi trebuie să fim pregătiţi pentru ce urmează”, a declarat deputatul PNL George Tuţă, conform Digi24.

Meserii care au fost adăugate

Pe lista meseriilor care au fost adăugate în COR se numără următoarele:

Auditor de securitate cibernetică

Barman preparator de cafea (barista)

Manager transformare digitală

Specialist în reciclarea deşeurilor

Ocupaţii care nu mai sunt practicate în cadrul economiei naţionale şi se elimină din COR:

Destrămător

Ștanţator filme

Operator truka

Teletipist

Telexist

Inspector telegrame

Tăietor garnituri de cadre

Caşerator şi şlefuitor de celuloid pentru carcase acordeoane

Râşnitor smalţ

Formator tuburi spectrale

Turnător valuri

Scuturător

Pieptănător

Montator de lipit ace

Pregătitor gogoşi de mătase (filator)

Înnodător fire de mătase naturală

Pâslitor

Ordinul pentru aprobarea Procedurii de actualizare a Clasificării Ocupaţiilor din România şi cel cu privire la modificarea şi completarea COR-ului a fost publicate în Monitorul Oficial vineri, 11 februarie, cu numărul 141.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS