14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateStarețul din Neamț, care spunea că vaccinaților o să le apară solzi, internat cu COVID

Starețul din Neamț, care spunea că vaccinaților o să le apară solzi, internat cu COVID

Stareţul Zenovie Grigore de la Mănăstirea Nechit, din judeţul Neamţ, care anul trecut afirma că administrarea vaccinului va favoriza apariţia solzilor pe corp, se află internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi având Covid.

Medicii au afirmat că starea lui este stabilă, potrivit Mesagerul de Neamț.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a declarat, marţi, pentru News.ro că părintele Zenovie Grigore este internat în această unitate medicală, după ce s-a îmbolnăvit de Covid, iar starea lui este stabilă.

“Este internat la noi, dar nu la ATI, ci pe secţie. Prezintă un grad de insuficienţă respiratorie, dar starea lui este stabilă. Pacientul este conştient şi cooperant”, a precizat medicul Florin Roşu.

Pe reţelele de socializare, apropiaţii părintelui Zenovie Grigore au scris că starea acestuia este stabilă şi “spre revenire”.

”Întrucât circulă multe zvonuri despre starea de sănătate a părintelui stareţ Arhimandrit Zenovie, ţinem să vă anunţăm că starea părintelui este stabilă şi spre revenire. În momentul de faţă rugăciunile tuturor contează mai mult decât orice. Nădăjduim în mila lui Dumnezeu că părintele se va reface complet”, este mesajul postat, marţi, pe pagina oficială a Mănăstirii Nechit.

Stareţul Zenovie Grigore de la Mănăstirea Nechit, din judeţul Neamţ, a încercat anul trecut să îşi convingă enoriaşii în timpul unei slujbe că vaccinarea anti-Covid va duce la ”cea mai gravă epidemie care a apărut pe pământ”, că oamenii se vor îmbolnăvi şi că administrarea serului ”va favoriza apariţia solzilor pe corpul uman”.

În cursul zilei de astăzi, părintele Zenovie Grigore a fost transferat cu ambulanța la un spital din Iași.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS