17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBotoşani: Aproximativ 600 de elevi se află în situaţia risc de abandon şcolar

Botoşani: Aproximativ 600 de elevi se află în situaţia risc de abandon şcolar

Aproximativ 600 de elevi din judeţul Botoşani se află în situaţia de risc de abandon şcolar, aceştia având la sfârşitul primului semestru al anului şcolar 2021- 2022 mediile neîncheiate, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ada Macovei.

Potrivit sursei citate, elevii au rămas cu situaţia şcolară neîncheiată motivat de „lipsa de activitate didactică”, aceştia neprezentându-se la cursuri.

„Sunt cauze complexe, care trebuie în continuare monitorizate, dar care se încadrează în statisticile anilor precedenţi”, a afirmat Macovei.

De asemenea, oficialul Inspectoratului Şcolar susţine că aproximativ 1.100 de elevi se află în risc de corigenţă. Dintre aceştia, 1.075 au rămas corigenţi la matematică, iar 542 la limba şi literatura română.

„În ceea ce priveşte nevoia noastră de analiză şi centralizare a datelor, a reieşit foarte clar că elevii întâmpină probleme foarte mari la matematică, aşa cum ştiam. De aceea, oferta noastră educaţională pentru anul viitor a fost modificată”, a mai adăugat inspectoarea generală Ada Macovei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS