14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSalvamontiștii din țară au avut 125 de intervenții în ultimele 24 de ore

Salvamontiștii din țară au avut 125 de intervenții în ultimele 24 de ore

Salvamontiştii din ţară au avut 125 de intervenţii de urgenţă în ultimele 24 de ore. Cele mai multe s-au înregistrat în zona Braşovului, scrie Agerpres.

La Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 125 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. Astfel: 15 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, 11 pentru Salvamont Lupeni, 10 pentru Salvamont Alba şi câte 9 pentru Salvamont Borşa, Gorj şi Suceava.

Au mai fost intervenţii ale salvatorilor montani din Sibiu (8), Caraş Severin-Muntele Mic (7), Voineasa şi Bihor (câte 6).

În ce zone s-a cerut ajutor

Apeluri de urgenţă au fost primite şi pentru Salvamont Maramureş, Predeal, Prahova-Buşteni, Neamţ, Vatra Dornei, Azuga, Dâmboviţa, Caraş Severin-Semenic, Mureş, Rodna, Harghita, Prahova, Bran, Cluj, Petroşani, Buzău, Suceava, Gorj, precizează duminică Salvamont.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 125 de persoane. Dintre acestea 47 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-a înregistrat şi un deces.

S-au mai primit 63 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană.

Citește și: 16 ianuarie – Ziua statului degeaba

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS